Programul de dezvoltare al fotbalului feminin din România – proiect aprobat de FRF și UEFA, început în acest an – scoate la rampă fete care nu au fost până acum participante în competiții oficiale și nu au fost legitimate!

Loredana Popa, cea care a fost desemnată golgeter și jucătoarea turneului de dezvoltare, desfășurat în perioada 7-9 iunie la Alba Iulia (au participat 9 selecționate județene de clasele V-VIII), este acum în fața primei convocări la lotul național U-15 (jucătoare născute în anul 1999).

După turneul mai sus amintit, precizăm faptul că trei jucătoare remarcate din selecționata județului Alba: Loredana Popa (Pănade), Andreea Fleşer și Anamaria Bogin (ambele din Aiud), au participat la Ocna Șugatag, în perioada 28 iunie – 5 iulie, la centrul de excelență unde au avut parte de un program de pregătire condus de antrenorii loturilor naționale de fotbal feminin: Maria Delicioiuși Mirel Albon.

Săptămâna viitoare (în perioada 15-21 iulie) la Brașov, se va desfășura un turneu internațional de fotbal feminin. În componența naționalei României este prezentă șiLoredana Popa, aflată astfel la prima convocare oficială la națională!

În urma  demarării în anul precedent și a continuării în acest an a proiectelor destinate dezvoltării fotbalului feminin, pe adresa FRF s-au primit oferte de introducere a selectionatei  Romaniei U 15 in circuitul internațional. În acest an, debutează în octombrie, calificările pentru participarea Selecționatei României U-15 la  Jocurile Olimpice pentru Tineret . Calificările au loc în Elveția, iar Jocurile Olimpice în ianuarie  în China.

 
 
 

Publicitate

Publicitate