George IleanaEchipa României, formată din Mihnea Costachi (CSU Alba Iulia), Andrei Dolana, Robert Năstase și Andreea Năstase (toți de la Clubul Central de Șah București) s-a clasat pe locul 4 cu 8 puncte (3 meciuri câștigate, 2 meciuri egale și 3 meciuri pierdute), la Campionatele Europene de șah rapid, blitz și rezolvări de probleme pentru juniori de la Novi Sad.

Luni și marți s-au derulat probele pe echipe, la trei categorii de vârstă: juniori sub 18 ani, juniori sub 14 ani și copii sub 10 ani.

Conform regulamentului, echipele au fost mixte, fiind formate din 4 juniori, dintre care minim o junioară. O clauză specială și oarecum ciudată a regulamentului acestei competiții este aceea care permite ca într-o echipă să participe jucători din două țări. De această clauză a profitat Rusia, care a “importat” câte un jucător străin în echipele de juniori sub 14 și sub 18 ani, aportul acestora fiind decisiv în clasarea Rusiei pe podium în cele două secțiuni.

Secțiunea juniorilor sub 18 ani, la care au participat 9 echipe, a fost dominată de Ungaria care a obținut 14 puncte (6 meciuri câștigate și 2 meciuri egale), urmată de Slovenia și Rusia (cu un macedonian la masa 1) cu câte 10 puncte.

Echipa României, formată din Mihnea Costachi (CSU Alba Iulia), Andrei Dolana, Robert Năstase și Andreea Năstase (toți de la Clubul Central de Șah București) s-a clasat pe locul 4 cu 8 puncte (3 meciuri câștigate, 2 meciuri egale și 3 meciuri pierdute). La masa 1 juniorul albaiulian Mihnea Costachi a câștigat 4 partide, dar a și pierdut 4, fără să facă nicio remiză, la fel ca în proba individuală. De remarcat că în același stil de totul sau nimic au jucat toți componenții echipei, în total din cele 32 de partide jucate, juniorii noștri câștigând 16 partide și pierzând 16.

Tot pe locul 4, dar din 11 echipe participante, s-a clasat și echipa României de juniori sub 14 ani. La această secțiune s-a impus Serbia cu 12 puncte (+5 =2 -0), urmată de Rusia (cu un ucrainian la masa 1) cu 11 puncte (+5 =1 -1) și Belarus cu 10 puncte (+4 =2 -1). Echipa României formată din George Stoleriu (Politehnica Iași), George Ileană (CSU Alba Iulia), Ema Obada (Politehnica Iași) și Alessia Ciolacu (Clubul Central de Șah București) a obținut 8 puncte (+3 =2 -2). George Ileană a realizat un scor foarte bun, 5,5 puncte din 7 partide, la masa 2, la fel ca și George Stoleriu la masa 1, însă merită felicitări și fetițele de la mesele 3 și 4, Ema Obada și Alessia Ciolacu, care deși în vârstă de doar 10, respectiv 11 ani, au jucat cu multă ambiție, contribuind la rezultatul bun al echipei.

De menționat performanța echipei României la categoria copii sub 10 ani, care a obținut medalia de bronz, fiind devansată doar de Polonia și Belarus. Echipa a fost formată din Luca Metehau, Radu-Fabian Dobre, Ioana Otetea și Maria Fileru, toți legitimați la Clubul Central de Șah București.

Campionatele Europene de la Novi Sad se încheie cu probele de rezolvări de probleme (marți, 4 august) și blitz (miercuri, 5 august).

 
 
 

Publicitate

Publicitate