În prima serie din Liga a V-a, CIL Blaj conduce fără nici o emoție clasamentul, aflându-se pe prima poziție cu 24 de puncte strânse din tot atâtea puse în joc. Liderul face deplasarea pentru confruntarea cu Viitorul Sântimbru II, echipă ce ocupă poziția a patra în clasament.

Liderul incontestabil din prima serie a Ligii a V-a, CIL Blaj se mândrește cu rezultatele obținute, dar și cu faptul că deține cea mai bună apărare a seriei, cu doar patru goluri primite în toate cele opt etape. Pe locul secund în serie se află Unirea Cergău, ce se află la o distanță de trei puncte de locul fruntaș, după eșecul cu 4-1 suferit în deplasarea de la Gaz Metan Valea Lungă în etapa cu numărul patru. În ciuda faptului că blăjenii se mândresc cu cea mai bună apărare, Unirea Cergău se poate mândri și ea cu cel mai bun atac, cu o evoluție frumoasă pe plan ofensiv, având 32 de goluri marcate în cele opt partide disputate de la începerea campionatului.

În etapa cu numărul nouă din actuala stagiunea a campionatului, liderul face deplasarea pe terenul celor de la Viitorul Sântimbru II, pentru a obține și cea de-a noua victorie consecutivă. Adversara directă din această etapă a echipei din Blaj se află pe poziția a patra în clasament, cu 15 puncte obținute în confruntările din acest început de sezon. În primă fază meciul pare a fi unul înclinat spre formația oaspete, ținând cont evoluția perfectă a echipei, dar și diferența dintre cele două din campionat, unde CIL Blaj are nouă puncte peste adversara directă din această etapă.

În ciuda victoriei cu 2-0 a celor de la CIL Blaj în derby-ul cu AS Pănade din ultima etapă, formația ce ocupă poziția secundă, Unirea Cergău a câștigat meciul de la Avântul Sâncel cu 4-2. având ca în această etapă să întâlnească pe teren propriu ocupanta locului șapte, respectiv AS Tineretul Șona.

Vezi etapa a noua din Liga a V-a seria I:

Toate meciurile având loc duminică de la ora 15.00

Unirea Cergău AS Tineretul Șona
Crăciunelul de Jos Dacia Mihalț
Perla Jidvei Partizanii Sînmiclăuș
Langentahl Valea Lungă Viitorul Biia
Viitorul Sântimbru II CIL Blaj
Gaz Metan Valea Lungă Avântul Sâncel
AS Pănade Spicul Bucerdea

 

 
 
 

Publicitate

Publicitate