CIL BlajAstăzi au avut loc toate meciurile din cadrul seriei I din Liga a V-a. Etapa desfășurată astăzi este cea de-a 12-a din campionat, etapă în care liderul CIL Blaj iși continuă parcursul perfect din actualul sezon după 1-0 pe teren propriu cu Gaz Metan Valea Lungă. Tot astăzi s-a stabilit și scorul campionatului până acum, în meciul dintre AS Pănade, ocupanta locului secund și echipa de pe ultimul loc, Perla Jidvei,  scor final 12-2.

Cu o etapă înainte de finalul turului competițional, echipa antrenată de Septimiu Boancăș și-a mai trecut în cont o reușită, după ce astăzi a câștigat la limită dar fără mari emoții partida disputata împotriva echipei ce se clasează pe locul 9, Gaz Metan Valea Lungă. Misiunea echipei din Blaj s-a dovedit a fi una dificilă din cauza faptului că adversara directă de astăzi se află printre primele echipe din serie care au cele mai puține goluri primite. Victoria blăjenilor a venit în urma golului marcat de Alin Turlea dintr-o lovitură liberă de la 25 de m.

AS Pănade continuă să țină aproape de lider și după această etapă de unde a reușit să obțină toate cele 3 puncte din confruntarea cu „lanterna roșie” a seriei, Perla Jidvei. Fără nici cea mai mică remușcare, echipa gazdă nu a avut milă de ultima clasată și a marcat nu mai puțin de 12 goluri în poarta formației ce are momentan cea mai slabă apărare din serie, cu 72 de goluri primite.

După această etapă, CIL Blaj ocupă în continuare fotoliul de lider după ce au reușit să strângă toate punctele puse în joc, respectiv 36, în timp ce AS Pănade se află pe locul secund cu 5 puncte mai puțin, după cele 10 victorii, un egal și o înfrângere obținute. În urma celor 12 goluri marcate astăzi, formația din Pănade obține și cel mai bun atac al seriei, cu 43 de reușite, în timp ce CIL Blaj este formația ce deține cea mai bună apărare din campionat, cu numai 6 goluri primite.

Seria I și-a schimbat după această etapă și ultimul loc, după ce Avântul Sâncel a câștigat 4-2 derby-ul de acasă cu Viitorul Biia și trece automat pe locul 13 cu un punct mai mult decât Perla Jidvei, care astăzi a pierdut catastrofal cu 12-2.

Rezultatele etapei a 12-a :

CIL Blaj  1  –  0 Gaz Metan Valea Lungă
Spicul Bucerdea  2  –  1 Unirea Cergău
Viitorul Sântimbru II  6  –  2 Crăciunelul de Jos
Partizanii Sînmiclăuș  7  –  0 Langentahl Valea Lungă
Avântul Sâncel  4  –  2 Viitorul Biia
AS Pănade 12  –  2 Perla Jidvei
AS Tineretul Șona  2  –  1 Dacia Mihalț
 
 
 

Publicitate

Publicitate