1Seria a 4-a, etapa a 12-a CNS Cetate Deva – AFC Unirea 1924 Alba Iulia (astăzi de la ora 14.00 pe stadionul Cetate din Deva). A: Nicoraș Ionuț Vasile (Arad), A1: Pojar Paul Bogdan (Cluj-Napoca ), A2: Tănăsuc Andra (Cluj-Napoca). Obs: Spătaru Iulian (Timişoara) și Micșa Dorin (Timişoara).

Elevii lui Radu Andone, în rândul cărora vor reveni suspendații Mardare și Matei, au o deplasare dificilă în fief-ul trupei la care evoluează Ousmane N’Doye, o grupare care de la înregimentarea senegalezului a bifat două succese la rând. Cum însă gruparea din Cetatea Marii Uniri a jucat mereu bine în partidele externe este de așteptat un duel de care pe care în Cetatea Devei.

Seria a 5-a, etapa a 13-a CF Metalurgistul Cugir 1939 – ACS FC Bistrița (astăzi de la ora 14.00 pe arena CSO din Cugir). A: Neagoe Daniel Nicolae (Timişoara), A1: Filip Alexandru (Timişoara), A2: Doarvaș Claudiu (Mintia). Obs: Bordaş Vasile (Târgu Mureş) și Oroșfoian Ioan (Târgu Mureş).

Formația lui Călin Moldovan este favorită în disputa cu formația bistrițeană, o echipă care de la despărțirea de Jean Pădureanu a coborât vertiginos în eșaloanele fotbalului românesc, dar cum niciodată un meci nu este dinainte câștigat, Itu și compania trebuie să trateze meciul cu seriozitate pentru a obține a treia victorie consecutivă. (D.U.)

Post-ul Liga a III-a! Uniriștii față în față cu „Ousmanescu”, cugirenii față în față cu urmașii lui „Tata Jean”! apare prima dată în Alba Sport.


 
 
 

Publicitate

Publicitate