DSC02012Are doar şapte ani şi se numeşte Alex Doda şi este elev în clasa I la Liceul cu Profil Sportiv din Alba Iulia. Este golgheterul Trofeului Gheorghe Ene, a marcat 10 goluri dintre care două în semifinală şi două în finala pierdută cu 2-3 în faţa celor de la Navobi Alba Iulia, faza judeţeană şi joacă la Doria Alba Iulia.

Este nepot al fostului portar, Ioan “Dodiţă Doda, al celor de la Constructorul Alba Iulia şi Unirea Alba Iulia, fiul lui Iulian Doda, la rându-i fost portar al grupării fanion a judeţului, şi fratele lui Antonio a fost şi el portar de fotbal iar acum evoluează ca inter în echipa de handbal a celor de la LPS Alba Iulia. Stângaci pur, Alex vorbeşte despre ceea ce înseamnă fotbalul pentru el.

“Pasiunea pentru acest sport o am de la bunicul, tata şi fratele meu care au fost cu toţii portari dar mie îmi place să joc atacant deoarece pe acest post poţi alerga, poţi marca goluri! Eu ţin cu Bayern Munchen şi Steaua Bucureşti dar dacă Sânmărtean (n.a. fotbalistul său preferat) ar juca la Dinamo, atunci aş ţine cu…Dinamo! Aşa spun şi comentatorii TV, că Sânmărtean este un magician şi de aceea este idolul meu” povesteşte Alex, un elev model în al cărui carnet de note FB-ul este predominant. Bravo, Alex! (Dan UDREA)

 
 
 

Publicitate

Publicitate