DSC_0577O nouă competiţie de amploare la Karate Kyokushinkai Tradiţional s-a desfăşurat, în weekend, la Sibiu. La startul i întrecerii „8th Mas Oyama Memorial European Cup”, aflată la cea de-a VIII-a ediţie, au luat parte 500 de participanţi şi oficiali, cărora li s-au alăturat familii, prieteni, părinţi şi bunici de la 26 de cluburi din 5 ţări europene (Ungaria, Grecia, Moldova, Ţara Galilor şi România).

Evenimentul a avut loc sub sloganul “Back to the roots” şi a reunit, în cele două zile de concurs, copii, juniori, tineret, seniori şi veterani, atât la kata (îndemânare tehnică) cât şi la kumite full contact (lupta propriu-zisă dintre doi adversari), fiind organizată de clubul sportiv sibian Musashi Dojo sub auspiciile Federaţiei de Kyokushinkai Tradiţional din România şi Federaţia Română Sportul Pentru Toţi – „Tradiţii şi continuitate în artele marţiale sibiene 2016” – proiect co-finanţat de Primaria Municipiului Sibiu şi Consiliul Judeţean Sibiu.

Echipament sportiv pe FashionSport.ro. Peste 40.000 de articole sport de la cele mai mari branduri . Îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii pentru bărbați, femei și copii

Ne mândrim cu rezultatele tuturor celor prezenţi, simpla participare la o competiţie de acest nivel fiind o mare realizare. Cu atât mai mult trebuie să evidenţiem membrii clubului care au urcat pe podium, la diverse categorii de vârstă şi nivele de experienţă. Membrii clubului albaiulian Budo Apulum, sub atenta îndrumare a lui Senpai Ştefan Străuţ, au participat într-o echipă formată din 15 sportivi, copii, juniori şi seniori: Orzeiu Lukas – locul 1 – Kata (5 ani,), Orzeiu David – locul 1 – Kata (7 ani), Aldea Andreea – locul 2 – Kata (7 ani), Băieş Andrei (9 ani), Bojor Maria – locul 1 – Kata (9 ani), Pleşa Teodora – locul 1 – Kata (10 ani), Stoica Ana – locul 3 – Kata (12 ani), Bălşan Luca – locul 3 – Kata (12 ani), Cristea Paul (12 ani), Lazăr Barbieri Tudor (12 ani), Breaz Alisa – locul 3 – Kata (12 ani), Spataro Nikolas (12 ani), Spataro Giorgio (12 ani), Spataro Elisabeth – locul 3 – Kata (14 ani), Onacă Adrian – locul 3 – Kata Seniori (20 ani).

Sensei Tudor Nicolaie, preşedintele clubului sportiv Budo Apulum, a fost superviser la această întrecere, având o experienţă de 50 de ani în arte marţiale. El este unul dintre membrii care au pus bazele karate-ului kyokushin în România şi a format clubul sportiv Budo Apulum încă din anul 1990. Sub îndrumarea lui se antrenează şi în prezent preşedintele Federaţiei de Kyokushinkai Tradiţional din România, Shihan Horaţiu Neagoie, cât și Senpai Ştefan Străuţ, vicepreşedinte al clubului sportiv Budo Apulum.

Senpai Ştefan Străuţ a fost unul dintre cei patru arbitri principali, prestaţia acestuia fiind apreciată la superlativ de organizatori pentru obiectivitatea şi imparţialitatea de care a dat dovadă.

Karate Kyokushinkai este un stil de karate full contact cu originea în Japonia, creat de Masutatsu Oyama, este una dintre cele mai complexe arte marţiale din lume, iar prin metodele de antrenament pune accentul atât pe dezvoltarea fizică armonioasă, cât şi pe dezvoltarea mentală şi disciplinară. Este un stil de luptă care urmăreşte o creștere palpabilă a eficienței luptei, foarte potrivit pentru autoaparare, destinat atât copiilor, femeilor şi persoanelor mai în vârstă, cât şi sportivilor de performanţă.

 
 
 

Publicitate

Publicitate