DSC09392Ieri, juniorii A şi B ai Unirii Alba Iulia au pierdut ambele dispute cu formaţia locală Intersta,r iar sâmbăta viitoare, ora 12.00 respectiv 14.00, vor juca pe Cetate 2 cu Unirea Ungheni.

JUNIORI A (antrenor Bebe Brumaru), scor 1-3 (1-1), gol D. Iancu FOTO1-28. Echipa i-a cuprins pe  R. Baba (căpitan) – Olar, Oţoiu, D. Iancu, Monescu, Nicola, A. Oancea, Goguţa, Onacă, I. Biro, Oană (Mândroc, Cuştiuliţă, Micu).

JUNIORI B (antrenor Vasi Ursu), scor 0-1 (n.a. gol primit cu şapte minute înainte de final)FOTO 29-72. Au jucat Căt. Suciu (a apărat un penalty inexistent acordat gazdelor de arbitrul Olaru din Rm. Vâlcea căruia uniriştii i-au făcut la finalul jocului un memoriu pentru maniera de arbitraj!) – Stan, L. Dan, Scrob, I. Boancă (căpitan, eliminat în prelungiri pentru cumul de avertimente), Lupea, Opriţa Davidaş (accidentat în prima repriză şi transportat cu ambulanţa la spital), Nicoară, Varga, D. Dup (L. Duma, Negrea, Ciobanu, Fodor). “Nici pe departe nu pot să pun înfrângerea de la juniorii B pe seama arbitrajului însă sunt extrem de supărat pentru maniera folosită de centralul din Vâlcea. Acolo unde pe lângă înfrângerea suferită i-am mai pierdut pe Boancă-eliminat respectiv Opriţa-accidentat. În repriza secundă a  arbitrat bine, s-a jucat un fotbal echilibrat dar în prima repriză centralul a judecat faze identice doar într-o singură direcţie, pro Sibiu, cu un 11 metri inventat, cu galbene acordate jucătorilor noştri cu duiumul şi la acest nivel copii simt, mental vorbim, o astfel de manieră. Ruşinos pentru central, felicitări ambelor echipe pentru joc!” a declarat Mihai Dăscălescu, preşedintele Unirii Alba Iulia.

 
 
 

Publicitate

Publicitate