judoRecent, la Timișoara s-a desfășurat etapa de zonă a Campionatului Național Euroregiune de judo pentru categoriile Under 12 si 14. Cu această ocazie, opt sportivi din Alba Iulia au reușit să obțină locuri pe podium și să se califice la faza finală a competiției.

Concursul de la Timișoara reprezintă un criteriu de calificare pentru faza finală a întrecerii naționale programată în perioada 7-8 iunie la Techirghiol pentru sportivii Under 12 și în perioada 14-15 iunie  pentru Under 14 la Bacău.

Rezultatele obținute de judoka uniriști, aflați sub îndrumarea antrenorilor Ioan Todor și Cristian Dinu sunt următoarele:

– Alexandru Sadean locul III la categoria 27 de kg

– Sebastian Stoica locul I la categoria 46 de kg

– Robert Roșiu locul II la categoria +55kg

– Simona Toma locul II la categoria 29 de kg

– Andreea Micu locul II la categoria 32 de kg

– Alesia Bogdan locul III la categoria 32 de kg

– Alexandra Popescu locul III la categoria 40 de kg

– Ioana Muntean locul II la categoria 52 de kg

Pe lângă sprijinul acordat în actualul an competițional de către directorul CS Unirea Alba Iulia, Corneliu Mureşan, un aport important în obținerea rezultatelor notabile îl are conducerea Colegiului Tehnic “Alexandru Domşa” Alba Iulia, prin directoarea Carmen Sinc, care a fost alături de sportivii judokani, elevi ai acestei instituții de învățământ.

foto: arhivă

 
 
 

Publicitate

Publicitate