În perioada 22-24 februarie, la Deva, a avut loc finala Campionatului Național de Judo.  Deși au participat cu 10 sportivi, doar trei au reușit să pășească pe podium și implicit să obţină medalii. Marcel Cercea de la CSS Alba Iulia a  devenit campion național  la categoria 60 de kilograme.

Medalii au mai obținut și Georgiana Ispir, la categoria 44 de kilograme, dar și Cătălin Crișan, învins în finală chiar de Cercea. Ultimii doi sportivi s-au calificat automat în finala competiției, deoarece fac parte din loturile naționale.

Antrenorul Ioan Todor s-a declarat satisfăcut de rezultatele obținute în această întrecere, chiar dacă doar trei elevi au luat medalie din cei zece participanți.

În finala de la Deva au mai participat: Paul Cheresteși, Alexandru Drăgan și Adrian Hanca din partea CSS Alba Iulia, iar Andreea Cuțitar, Roxana Mocan, Denisa Sava și Darius Bogdan au participat pentru CS Unirea Alba Iulia.

Sâmbătă, la Alba Iulia, în sala Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” va avea loc etapa zonală  de judo, competiție la care vor participa nouă cluburi din întreaga țară.

foto: facebook.com

 
 
 

Publicitate

Publicitate