1 iulie a fost ultima zi a ediţiei cu numărul 14 a Campionatului European de Fotbal masculin, desfăşurată în Ucraina şi Polonia. Finala s-a disputat între Spania şi Italia, scorul final fiind de 4-0 în favoarea spaniolilor, care şi-au menţinut titlul european câştigat în 2008 la Viena şi au stabilit un record: singura echipă care câştigă două ediţii consecutive ale Campionatului European.

În Alba Iulia, meciul a avut o foarte mare audienţă, fiind urmărit de iubitorii fotbalului la terasele din zona Cetate sau Centru, care au transmis acest EURO.

”Dal Baffo” a fost localul în care duminică s-a vorbit limba italiană, fiind prezenţi aproximativ 30 de cetățeni italieni. Înaintea partidei, majoritatea preconizau un scor de 2-1 sau 3-1 în favoarea italienilor, doar unul singur fiind împotriva lor, spunând că va învinge Spania, la un scor de neprezentare. Spre dezamăgirea lor, acel domn nu a fost departe de rezultatul final, scorul final fiind de 4-0 în favoarea Spaniei.

”Blue Hours” a fost localul unde EURO 2012 a fost poate cel mai urmărit de către iubitorii fotbalului, clienţii fiind atraşi de produsele ieftine şi localul care, pe cât este de mare, pe atât a fost de neîncăpător. Patronul localului a oferit clienţilor şansa de a câştiga o ladă de bere de la sponsorul principal, dacă izbutesc să nimerească scorul exact, atât la pauză, cât şi la final. Pronosticurile au fost destul de împărţite, italienii fiind puţin în avantaj, probabil din cauza faptului că au reuşit un joc excelent în semifinala cu Germania, dar nici prelungirile sau loviturile de departajare nu au fost lăsate deoparte de iubitorii sportului rege.

În acest local l-am regăsit pe patronul Pizzeriei ”Tortuga”, italian pur-sânge, care a declarat că speră într-o victorie a Italiei cu scorul de 2-1, dar a recunoscut şi valoarea spaniolilor şi faptul că s-ar fi putut întâmpla orice în marea finală.

La noua terasă de pe bulevardul Transilvaniei, Alba Expert Consult, am găsit suporteri de toate vârstele, majoritatea mergând pe victoria Spaniei, dat fiind scorul de 2-0, la pauza meciului.

Doar două-trei voci spuneau cu jumătate de gură că meciul se va întinde în prelungiri. La ”Menuet”, pauza meciului era comentată cu zâmbete pe feţele suporterilor. Majoritatea dintre ei mizau pe o victorie a Spaniei încă de la începutul partidei, iar scorul pauzei îi făceau mult mai bucuroşi. Pentru rezultatul final, pronosticurile erau în favoarea Spaniei, doar câţiva dintre clienţi spunând că Italia va întoarce rezultatul şi va câştiga cu 3-2, iar alţii că va învinge Italia la loviturile de departajare.

„Look Cafe” şi-a invitat clienţii la finala EURO cu numeroase promoţii, iar iubitorii fotbalului nu au întârziat să apară. La terasă l-am întâlnit şi pe profesorul Mircea Oprea, care a pronosticat un 2-1 în favoarea Spaniei. Alt suporter a exclamat un sec 7-2 în favoarea Spaniei, iar un altul a mizat pe un 2-2 la sfârşitul celor 90 de minute.

 

Comentarii

  1. . spune:

    Cun sa mearga la „dal baffo” unde sunt toti italieni, unu care tine cu Spania, ia-s sparge capu lol :)))

 
 

Publicitate

Publicitate