t04 - Radu Tampea vs Dorin SerdeanFestivalul “Open Şah Alba” organizat de Consiliul Judeţean Alba în parteneriat cu Asociaţia Judeţeană de Şah Alba în memoria maestrului Mihail Breaz, a continuat joi, 21 august, cu etapa a 8-a desfăşurată la Teiuş. La startul turneului, găzduit de Casa de Cultură din Teiuş, s-au prezentat 54 de jucători dintre care 13 jucători locali.

Oraşul Teiuş este unul dintre centrele şahiste de tradiţie ale judeţului Alba, în special datorită implicării profesorului Sabin Borşia, care în ultimele trei decenii a fost un adevărat motor al mişcării şahiste teiuşene.

După primele 5 runde, Ovidiu Lupu părea să aibă cele mai mari şanse la primul loc, şahistul clubului CSO Cugir având maxim de puncte şi fiind desprins de restul plutonului.

Ultimele două runde însă au produs spectaculoase răsturnări de situaţie. Mai întâi, în runda a 6-a Ovidiu Lupu nu a reuşit decât o remiză împotriva juniorului George Ileană, ceea ce le-a permis urmăritorilor să se apropie la o singură jumătate de punct, aşa că totul urma să se decidă în ultima rundă.

Prezent în mijlocul participanţilor, Mirel Hălălai, primarul oraşului Teiuş, a dat startul în partida derby dintre liderul clasamentului şi favoritul publicului Andrei Sechereş. Ceea ce părea a fi partida decisivă pentru locul 1, s-a încheiat după o luptă dramatică cu victoria juniorului teiuşan. Câstigătorul turneului avea însă să se decidă la masa a 2-a, unde maestrul Ionel Miron (Aiud) a câştigat în ultimele secunde partida cu George Ileană, egalându-l la puncte pe Adrian Sechereş şi câştigând locul 1 la coeficienţii de departajare.

Adrian Sechereş (Teiuş) a trebuit să se mulţumească cu al treilea loc secund consecutiv, după precedentele două obţinute la Cugir şi Aiud. Treapta a treia a podiumului a fost ocupată de Peter Rankov (Serbia), reprezentantul clubului Unirea Rîtişor din Banatul Sârbesc, care a încheiat cu acelaşi număr de puncte ca şi primii doi clasaţi, dar a avut un coeficient Bucholtz inferior, în timp ce Ovidiu Lupu (CSO Cugir), care a condus aproape tot turneul, s-a clasat la final doar pe locul 4.

Pe lângă premiile din clasamentul general, primarul Mirel Hălălai, împreună cu profesorul Sabin Borşia şi reprezentanţii Asociaţiei Judeţene de Şah Alba, Dorin Şerdean şi Marius Ceteraş, au înmânat premii şi pentru primii clasaţi la următoarele secţiuni:

Veterani: 1.Mihai Vîlceanu (Cugir) 2.Ioan Roncea (Sebeş) 3.Ioan Cardoş (Aiud)

Feminin: 1.Nicoleta Băcanu (Sibiu) 2.Maria Ileană (Alba Iulia) 3.Bianca Tincu (Sebeş)

Jucători locali: 1.Marius Udrea (Teiuş) 2.Mihai Lascu (Teiuş) 3.Simion Sechereş (Teiuş)

Copii sub 12 ani: 1.Camelia Gozner (Sibiu) 2.Daniel Armenciu (Teiuş) 3.Vlad Domşa (Teiuş)

Copii sub 10 ani: 1.Ilie Arion (Cugir) 2.Aurel Tutelea (Sibiu) 3.Renato Iordăchescu (Cugir)

Copii sub 8 ani: 1. Radu Ţâmpea (Alba Iulia) 2.Raul Ferenţiu (Cluj-Napoca) 3.Ianis Tarciuc (Sebeş/CSO Cugir)

Turneul a fost arbitrat de Mihai Partenie (Giarmata Vii – Timiş) şi Marius Ceteraş (Alba Iulia).

Ultimele două etape ale festivalului “Open Şah Alba”, organizat de Consiliul Judeţean Alba în parteneriat cu Asociaţia Judeţeană de Şah Alba, se vor desfăşura la Blaj (Disco Opera – vineri 22 august) şi Sebeş (Primăria Sebeş – sâmbătă 23 august), ambele cu începere de la orele 16, înscrierile urmând a fi validate în intervalul orar 15.30 – 16.00. La aceste turnee au dreptul să participe atât jucători legitimaţi, cât şi jucători nelegitimaţi. Turneele finale se vor desfăşura duminică, 24 august, la Sala Unirii din Alba Iulia începând cu orele 10.

 

 
 
 

Publicitate

Publicitate