Nou-promovata Inter Ciugud s-a edificat asupra diviziei în care va evolua în sezonul competițional 2012-2013. Ajutată financiar de doi dintre jucătorii echipei, frații Bran, gruparea din Ciugud a ales să joace în Liga a IV-a, în sezonul viitor.

Fără probleme financiare, elevii lui George Ciucă se vor bucura de un sezon fără prea multe griji, timp în care vor avea ca principal obiectiv acumularea a cât mai multe puncte pentru asigurarea unui loc departe de zona nisipurilor mișcătoare.

„Obiectivul nostru e salvarea de la retrogradare. Ne-am decis să jucăm în Liga a IV-a, după ce i-am pus pe băieți (n.r. jucătorii echipei) să voteze divizia în care doresc să evolueze”, a punctat George Ciucă, antrenor principal Inter Ciugud.

La capitolul transferuri, gruparea din Ciugud a adus doi jucători de la Vulturii Vultureni (campioana județului Cluj). Este vorba de Adrian Chișu și Horațiu Stan, în vreme ce Daniel Lupșan a fost împrumutat un sezon la Europa Alba Iulia.

Lotul de jucători pe care George Ciucă îl va avea la dispoziție este următorul: Adrian Bicheși, Cristian Anghel – Ovidiu Baciu, Ioan Uiu, Ioan Gherman, Gabriel Jurcă, Andrei Miclea, Dragoș Damian, Tudor Muscă, Iulian Stoia, Aurelian Bara, Rareș Bucur, Sorin Gherman, Ioan Ganga, Petru Avram, Adrian Trușcă, Răzvan Trușcă, Simion Bran, Ioan Bran, Adrian Florea, Adrian Chișu, Horațiu Stan.

Duminică, Inter Ciugud va disputa un joc amical cu Dalia Sport Daia Română pe terenul celor din Daia.

 
 
 

Publicitate

Publicitate