Nou-promovata în Divizia A de handbal masculin, HC Voința Sebeș, a demarat pregătirile pentru noul sezon. 20 de handbaliști se vor pregăti sub comanda lui Weber în perioada următoare, urmând ca echipa din Sebeş să continue discuțiile pentru achiziționarea unui handbalist. 

HC Voința Sebeș se va deplasa la Bran pentru un stagiu de pregătire centralizată în perioada 20-29 iulie. Cel mai probabil, în perioada de pregătire tehnicianul sebeșenilor va pune accentul pe pregătirea fizică a sportivilor, iar mai apoi vor organiza sau participa la turnee amicale.

„Deocamdată, acesta este lotul cu care pornim la drum și pe care ne bazăm. Avem 20 de jucători și mai suntem în discuții cu încă un jucător. Obiectivul nostru va fi clasarea în primele patru locuri”, a declarat Alexandru Weber, antrenor HC Voința Sebeș.

Portari: Radu Balasz, Cornel Medrea, Mihai Muntean, Liviu Moga;  jucători de câmp: Raul  Muntean, Adrian Cunțan, Cristian Opincariu, Lucian Nimu, Iancu Mărginean, Vlad Breazu, Florin Baciu, Cristian Suciu (Potaisa Turda), Silviu Morariu, Iulian Grozav, Danuț Cutean, Adrian Țone, Mihai Macarie, Ionuț Caragui (Energia Târgu Jiu), Lucian Preda (HCM Minaur Baia Mare), Claudiu Farcaș.

În primul sezon, HC Voința Sebeș va avea ca principal obiectiv clasarea pe locurile 1-4, iar în sezonul 2014-2015 ținta este accederea în Liga Națională de Handbal Masculin.

 
 
 

Publicitate

Publicitate