12395531_1044365705586817_2132028352_nSâmbătă, 19 decembrie, Federaţia Română de Motociclism a fost gazda Galei Campionilor 2015. În acest cadru festiv a fost celebrat sfârşitul de sezon competiţional împreună cu toţi campionii naţionali şi toţi sportivii de pe podiumurile întrecerilor desfăşurate în 2015 din această ramură sportivă.

La acest eveniment a participat şi Alexandru Nicoară din Cugir, elev al Colegiului Tehnic „I.D. Lăzărescu”. La numai 17 ani şi aflat la prima participare în Campionatul Naţional de Hard Enduro, a reuşit clasarea pe primul loc la Clasa B (expert), obţinând titlul de campion la această categorie.

Etapele din campionat au fost următoarele:

– Enduropanorama Deva (mai),

– Comăneşti X-Cape Bacău (iunie),

– Predeal CSU Ştiinţa şi Poiana Mărului Regiment 13 (august),

– Lupeni H.E.L. (septembrie)

Pentru fiecare etapă s-a acordat fiecărui participant în competiţie, un număr de puncte, în funcţie de locul obţinut. În urma însumării punctelor, s-a stabilit clasamentul C.N.

Sportivul din Cugir a obţinut un total de 330 de puncte, ceea ce îl poziţionează în fruntea clasamentului.

Anul 2015 a însemnat de asemenea participarea la alte competiţii interne, în afara Calendarului competiţional naţional, cele mai semnificative fiind Hard Enduro Bucovina dezlănţuită, la Câmpulung Moldovenesc şi Hard Enduro Arsenal Park Orăştie.

Tot în acest an a fost implicat în organizarea unor competiţii internaţionale de renume, RedBull Romaniacs 2015, desfăşurată la Sibiu în luna iulie, precum şi Sea to Sky, Kemer, Turcia, în luna octombrie.

 
 
 

Publicitate

Publicitate