Exilat la echipa de juniori după episodul Luceafărul Oradea, fundașul Constantin Bumbac se pregătește să plece în Italia, la două echipe de Serie B, una dintre ele fiind Monza. Contactat de un impresar italian, apărătorul a decis să plece săptămâna viitoare în Italia, pentru a-și încerca norocul.

În tur, Bumbac a evoluat șase jocuri pentru Unirea, timp în care a marcat un gol.  Situația financiară a clubului și problemele cu conducerea l-au determinat pe masivul apărător să se gândească să plece.

„Îmi pare rău pentru tot ce se întâmplă la Alba Iulia, dar nu poți să faci muncă fără bani, fără vitamine, e greu peste tot cu banii.  Cu puțin efort, dacă se rezolvau măcar jumătate din restanțe, altfel stăteau lucrurile. Păcat că începusem să devenim o echipă foarte bună mai ales pe teren propriu, dar, atunci când nu ești plătit cu lunile, e greu să te concentrezi la joc. Voi merge în Italia, să dau probe de joc la două echipe din Serie B și două din Serie C”, a declarat Constantin Bumbac.

Chiar dacă a fost exilat la juniori, fundașul susține că pleacă cu fruntea sus de la Alba Iulia și nu regretă perioada petrecută în orașul Unirii.

„Plec cu fruntea sus de la Unirea și vreau să le mulțumesc colegilor care au tras această corabie, oamenilor care s-au chinuit să țină echipa pe un făgaș normal și nu în ultimul rând domnului Stelian Gherman, care ne-a învățat multe lucruri și de viitor”, a mai punctat Bumbac.

Fundașul este cotat la 325.000 de euro de transfermarkt.de, iar în cariera sa a mai jucat la echipe, precum Jiul Petroșani, Corvinul Hunedoara, UTA Arad sau CS Mioveni.

 

 
 
 

Publicitate

Publicitate