Volei Club Alba-Blaj a trecut peste eșecul de la București și a reușit să egaleze 1-1, la meciuri câștigate în play-off după victoria 3-1 (29-27, 25-23, 17-25 șo 25- 12), iar acum pentru echipa lui Marius Macarie urmează al treilea meci și cel decisiv, care va avea loc la București.

Atmosferă de sărbătoare în sala „Timotei Cipariu”, unde peste 500 de spectatori au purtat Volei Club Alba-Blaj spre o victorie muncită, dar dramatică. În primul set, blăjencele au mers cap la cap cu formația bucureșteană, iar pe final au izbutit să se desprindă și au câștigat 29-27.

În al doilea set, formația lui Macarie a întors rezultatul de la 21-23 și au învins cu 25-23, după un final nerecomandat cardiacilor.

Setul trei a fost condus în totalitate de vizitatoare, gruparea din București a reușit să conducă și la 5 puncte, în timp ce blăjencele s-au chinuit mereu să revină pe tabel, dar a fost zadarnic. Setul trei s-a încheiat 17-25.

Blajul a început bine setul patru, dar CSM București a reușit să țină aproape de blăjence și să mențină scorul strâns mereu. Trupa lui Macarie s-a distanțat la debut, la două – trei puncte, dar bucureștencele au încercat să revină. La primul time-out din setul patru, Volei Club Alba-Blaj conducea cu 10-6. Volei Alba-Blaj s-a desprins pe final la 20-12 și zarurile erau deja aruncate.

Pentru Volei Club Alba-Blaj au evoluat: Melinda Dobeș, Bojana Stojkovic, Adriana Dudnic, Andreea Nițulescu, Laura Mastahac, Maria Sandici, Roxana Lupu, Valentina Rusu, Alice Kapelovies, Irina Alexandru. Antrenori: Marius Macarie și Liliana Bogendorfer.

Exemplu de dăruire pe  teren

Volei Club Alba-Blaj s-a impus miercuri seară și grație modului în care fetele s-au dăruit pe teren. Acestea au jucat pentru fiecare minge, iar, atunci când echipa din București lua avans, acestea nu au dezarmat.

În primul set, CSM București a fost la un pas să conducă 1-0 la seturi, dar de fiecare dată când vizitatoarele au avut minge de meci, fetele lui Macarie au reușit să revină.

 

 

 
 
 

Publicitate

Publicitate