a01Openul Internațional al României la șah, competiție desfășurată la Alba Iulia, a ajuns la final, după 8 zile de șah de foarte bun nivel tehnic și partide foarte disputate.

În deschiderea ultimei runde, Elisabeta Rusu, elevp în clasa a XII-a la Liceul de Arte “Regina Maria” din Alba Iulia a oferit participanților o interpretare memorabilă a studiului “Un suspiro” de Franz Liszt, una dintre cele mai frumoase piese pentru pian compusă vreodată și care necesită o virtuozitate deosebită din partea pianistului. Imediat după aceea, Elisabeta i-a oferit o dedicație specială la pian lui Mihnea Costachi, în ziua în care campionul albaiulian a implinit 16 ani, în completarea tortului oferit de gazda evenimentului, Hotelul Transilvania din Alba Iulia. Trebuie spus că Elisabeta și Mihnea au studiat împreună șahul în copilărie, amândoi fiind initiați în șah de regretatul maestru albaiulian Mihail Breaz, tânăra pianistă participând și acum regulat la competițiile șahiste școlare desfășurate în Alba Iulia, chiar dacă a ales să performeze în alt domeniu. De aceea nu a mirat pe nimeni faptul că tot Elisabeta Rusu a fost eleva desemnată de Liceul de Arte “Regina Maria”, partener al Openului Internațional al României, pentru a efectua mutarea de start în ultima rundă.

Partidele de la primele două mese, în care liderii Vladislav Nevednichy (ROU) și Stelios Halkias (GRE) i-au întâlnit pe Bogdan Deac (ROU) și Szabo Gergely (ROU) au fost destul de calme, încheindu-se remiză, astfel ca liderii își conservau avantajul de o jumătate de punct față de cei doi urmăritori. Decisivă pentru stabilirea podiumului devenea astfel partida de la masa 3, în care marele maestru internațional Andrei Istrățescu pornea ca mare favorit împotriva juniorului Ștefan Tomici. O victorie i-ar fi adus favoritului principal al openului victoria în turneu, acesta având coeficienți de departajare net superiori lui Nevednichy și Halkias. Însă o mutare neglijentă a lui Andrei Istrățescu a fost imediat speculată de adversarul său, acesta preluând inițiativa și obținând la final o victorie mai putin sperața la începutul jocului. Dramatice au fost și confruntările de la mesele următoare. Marius Manolache a câștigat cu negrul împotriva lui Alexandru David o poziție aproape pierdută, Ventzislav Inkiov (BUL) a câștigat în 18 mutări cu Vlad Jianu, după ce marele maestru român a gafat la mutare 13, Andreas Heimann (GER) a obținut victoria împotriva lui Adrian Petrișor după ce a fost în dezavantaj pozițional clar, iar Vasile Sanduleac (MOL) a câștigat o poziție complet pierdută împotriva favoritului numărul 2 al turneului Konstantin Tarlev (UKR).

În derby-urile locale Adrian Secheres l-a învins pe George Ileană, iar Iustin Ciorgovean l-a învins pe Ovidiu Lupu. Sărbătoritul zilei, Mihnea Costachi, a remizat cu maestrul internațional Daniel Baratosi, iar Ionel Miron a fost învins de Cătălin Pătrașcu.

În clasamentul final, Vladislav Nevednichy și Stelios Halkias au acumulat 6,5 puncte, primul fiind declarat învingător datorită coeficientului de departajare Bucholtz superior. Pe locurile următoare s-au clasat Szabo Gergely, Bogdan Deac, Ștefan Tomici și Marius Manolache cu 6 puncte, Andrei Istrățescu, Andreas Heimann și Vasile Sănduleac cu 5,5 puncte.

Reprezentanții județului Alba au avut comportări mai mult decât onorabile, obținând în această selecta companie următoarele punctaje: Adrian Sechereș 5 puncte, Mihnea Costachi 4,5 puncte, George Ileana și Iustin Ciorgovean 4 puncte, Ionel Miron 3,5 puncte și Ovidiu Lupu 2 puncte.

Așa s-a scris istoria primei ediții a Openului Internațional al României de la Alba Iulia, un turneu în care șahul s-a îmbinat în mod fericit cu arta, dar și cu istoria, participanții din turneu profitând din plin de oportunitatea de a fi prezenți în Alba Iulia timp de o săptămână, ei făcând repetate vizite la obiectivele turistice din orașul Marii Uniri și aflând multe lucruri interesante despre istoria României de la reprezentanții Muzeului Național al Unirii, Muzeului Principia și Bibliotecii Batthyaneum, care le-au fost alături ori de câte ori au fost solicitați pe durata turneului.

În Openul Județului Alba s-a impus Mihai Vilceanu (Șah Club Cugir) care a câștigat ultima partidă, egalându-i la puncte pe linia de sosire pe Andrei Secrieru (CS Universitatea de Vest Timișoara) și Victor Moga și depășindu-i pe aceștia datorită coeficientului de departajare Bucholtz superior.

 
 
 

Publicitate

Publicitate