DSC_0092Baschetbalistele de la CSU Alba Iulia s-au impus în faţa slovacelor de la Rucon Spisska Nova Ves, în meciul de marţi seara, pe propriul teren. A doua partidă europeană din sezon le-au adus fetelor de la CSU scorul de 95-52 (23-10, 31-8, 14-17, 27-17), la capătul unei dispute în care au dominat. Partida a contat pentru prima etapă a Ligii Europei Centrale la baschet feminin.

Disputa a fost una fără istoric, cu o echipă gazdă dominantă și autoritară, care nu a dat adversarelor nicio șansă, reușind să câștige la diferențe mari trei din cele patru sferturi ale meciului.

Partida a debutat cu CSU în forță, hotărâtă să nu facă niciun pas greșit în cea de-a doua partidă jucată pe teren propriu, iar sportivele lui Popov au trecut rapid în avantaj de 10 puncte, diferență care nu a continuat decât să crească până la final. Primul sfert s-a încheiat cu universitarele în față cu 13 puncte, în timp ce la pauza mare disputa era practic încheiată, scorul indicând 54-18.

Revenită de la cabine extrem de relaxată și în teren cu jucătoarele mai puțin folosite în meciurile precedente, trupa din Alba Iulia a redus din turație, lucru de care a reușit să profite slovacele, care au reușit performanța de a câștiga pătrimea a treia și implicit să reducă puțin din handicap. Totuși, în ultimul sfert, cu câteva din jucătoarele de bază revenite, dar și cu junioarele albaiuliene în teren, CSU a dominat din nou jocul și a stabilit diferența finală de 43 de puncte.

Este cea de-a doua victorie pentru CSU Alba Iulia în CEWL 2014/2015, care urcă astfel provizoriu pe prima poziție în Grupa A. Universitarele își păstrează astfel parcursul imaculat în lupta de apărare a trofeului cucerit sezonul precedent în competiția europeană. Următoare partidă din Liga Europei Centrale pentru fetele lui Popov va avea loc în data de 26 noiembrie, tot pe teren propriu, cu formația din Cehia, CEZ Basketball Nymburk.

“Ne așteptam la un meci mai dificil, dar am întâlnit o echipă mult sub nivelul nostru valoric, iar diferența a fost rapid de peste 30 de puncte. Văzând cum decurge jocul, am decis să introduc în teren toate jucătoarele disponibile, să ofer minute celor care au intrat mai puțin în meciurile precedente, sper că le-a prins bine și vor continua să crească în valoare. Sper să câștigăm și în Slovacia fără mari probleme, pentru a lua toate punctele din disputele cu, spun eu, cea mai slabă echipă din grupă”, a declarat Miroslav Popov, antrenorul CSU Alba Iulia.

Cea mai eficientă baschetbalistă din meci a fost Jessica Kuster, de la CSU, care a reușit 24 de puncte, 11 recuperări, 4 pase decisive și 2 intercepții pentru un coeficient de eficiență de 33 de unități. Sportiva din SUA a izbutit astfel și un double-double.

CSU Alba Iulia: Jessica Kuster – 24 de puncte, 11 recuperări și 4 pase decisive, Wumi Agunbiade – 20 de puncte, 8 recuperări și o pasă decisivă, Milica Deura – 11 puncte, o recuperare și 5 pase decisive, Valencia McFarland – 8 puncte și 8 pase decisive, L’Oreal Price – 8 puncte, o recuperare și 5 recuperări, Larisa Toma – 8 puncte, 3 recuperări și o pasă decisivă, Marta Fodor – 6 puncte, 2 recuperări și 3 pase decisive, Dora Ardelean – 5 puncte și 5 recuperări, Alexandra Uiuiu – 4 puncte și 2 recuperări, Andreea Beldian – un punct și o recuperare și Mihaela Gherman – o recuperare și 4 pase decisive.

foto-video: Daniel BLOSS

 
 
 

Publicitate

Publicitate