Luni după-amiaza, la Stadionul „Cetate” din Alba Iulia a avut loc o ședință la care au participat părinți, președintele Clubului Unirea Alba Iulia și patru reprezentanți ai Consiliului Local Alba. Părinții au aflat două vești bune, care se vor concretiza în săptămânile următoare.

Cea mai bună veste care a ajuns la urechile părinților a fost aceea că în contul clubului se vor vira 400.000 de lei de la niște sponsori care deocamdată se doresc a fi anonimi.

A doua chestiune importantă pe care consilierii locali au împărtăşit-o părinților este problema „terenului propriu” pe care vor juca junii albaiulieni. Gabriel Pleșa a declarat că vor înainta o propunere pentru a iniția un proiect de hotărâre prin care se vrea a se prelungi contractul de comodat al Stadionului „Cetate”. Actualul contract expiră în data de 23 septembrie.

Astfel, în sezonul competițional 2013-2014, Unirea Alba Iulia „va trăi” doar prin juniorii albaiulieni, urmând ca la anul să se încerce formarea unei echipe de seniori, pentru a putea păstra tinerii albaiulieni în „propria noastră ogradă”.

La ședință au participat aproximativ 30 de părinți ai juniorilor de la Unirea Alba Iulia, președintele clubului Mihai Dăscălescu și consilierii locali Gabriel Pleșa, Rareș Buglea, Daniel Zdrânc și Bogdan Medrea.

 
 
 

Publicitate

Publicitate