Nou înființata echipă de handbal masculin AS Unit Alba Iulia a susținut marți primul meci de pregătire. Gruparea formată în mare parte din foști elevi ai Liceului cu Program Sportiv a pierdut în fața echipei Nitromonia Făgăraș cu scorul de de 20 – 32 (15—19).

Ce mai nouă echipă de handbal masculin din județ, AS Unit Alba Iulia, a început pregătirea pentru sezonul competițional. Primul meci pentru sportivii antrenați de Sorin Macarie a fost în fața echipei Nitromania Făgăraș, o adversară cu destul de multă experiență în Divizia A.

După o primă repriză în care handbaliștii din orașul nostru au făcut față fără probleme adversarei, lipsa de pregătire și-a spus cuvântul în cea de-a doua parte a jocului, iar scorul final a fost de 20-32.

„Noi facem două antrenamente pe săptămână, față de divizionara Făgăraș care face 5 antrenamente, iar anul trecut au terminat pe locul 5 în serie. Eu zic ce ne-am prezentat bine în prima repriză, a doua e clar am căzut fizic, au și ei o vârstă, câțiva au 30 de ani nu la 19 ani, cum ar trebui. Încercăm încet să îi tragem pe sufletiști, pentru că sunt oameni care vin să joace handbal din plăcere și să facem loc pentru generațiile de la Liceul Sportiv”, a declarat antrenorul Sorin Macarie.

Acesta a precizat că obiectivul pe care și l-au propus este promovarea în Divizia A.

Primul meci în poarta albaiuliană pentru Mihai Muntean

După ce mai mulți jucători, precum Alexandru Chiriță, Daniel Drăghiță, Alin Farcaș sau Cristian Drâmbărean au renunțat la colaborarea cu HC Voința Sebeș și au intrat în echipa din Alba Iulia, și portarul Mihai Muntean s-a alăturat acestora. Mihai a jucat un sezon întreg la HC Voința Sebeș, iar în toamnă urma să evolueze alături de acesta în Divizia A.

De la meci nu au lipsit jucătorii antrenați de Alexandru Weber, care au venit să vadă evoluția echipei din Făgăraș împotriva căreia juca în debutul de campionat de duminică.

Lotul echipei AS Unit Alba Iulia este format din: Liviu Achiroae, Mihai Muntean, Daniel Draghiță, Răzvan Muntean, Cosmin Opruța (portari), Cristian Drâmbărean, Daniel Oprița, Alin Moldovan, Mircea Oprea ( fost fotbalist la Unirea Alba Iulia), Vlad Voina, Alexandru Chiriță, Adrian Mareș, Daniel Farcaș, Robert Theis, Marius Robert, Marius Nistor, Cosmin Potinteu și Florin Bad.

În acest moment nu se știe când va debuta campionatul Diviziei B.

 
 
 

Publicitate

Publicitate