Miercuri, de la ora 18.00, a avut loc primul meci pentru CSU Alba Iulia din cadrul Ligii Europei Centrale. Debutul a fost unul cum nu se putea mai bun, pentru că fetele antrenate de Miroslav Popov au câștigat partida la o diferență de 27 de puncte, după ce au reușit să se impună în toate perioadele (18-15, 19-17, 17-5, 17-7).

Trupa condusă de Miroslav Popov a câștigat fără emoții prima partidă din CEWL, în fața echipei ce se află în acest moment la mijlocul campionatului din Slovacia. CSU Alba Iulia a demonstrat încă o dată că poate face față oricărei competiții și a profitat de avantajul propriului teren, câștigând prima partidă disputată din palmaresul clubului într-o competiție europeană.

Într-o sală arhiplină, cu peste 500 de spectatori care au venit să asiste la un adevărat spectacol baschetbalistic, CSU Alba Iulia a pus stăpânire pe toate perioadele meciului. Încurajate de spectatorii aflați în sală, fetele antrenate de Miroslav Popov au început bine meciul, însă nici oaspetele nu se lăsau mai prejos, astfel echipele au încheiat primele 5 minute ale partidei la egalitate 10-10. Până la finalul primei perioade, CSU urma să încheie cu un avantaj de 3 puncte, scor 18-15.

Şi în perioada secundă, ambele echipe au reușit să marcheze, iar la pauză gazdele conduceau cu 37-32. După ieșirea de la vestiare, Miroslav Popov și-a instruit mult mai bine jucătoarele și, cu o determinare de invidiat, CSU a reușit să preia conducerea atât în teren cât și pe tabelă. După cea de-a treia perioadă, marcaseră 17 puncte, în timp ce slovacele nu aveau în plus decât 5 puncte.

În perioada finală, CSU a izbutit să marcheze tot de 17 ori, iar slovacele de 7 ori. Astfel, în aplauzele întregii săli, CSU Alba Iulia a ieșit învingătoare încă din primul meci al competiției, scor final 71-44.

Pe lângă susținerea oferită pe tot parcursul partidei, la final galeria „Gruppo Arnsberg” au strigat de nenumărate ori numele lui Miroslav Popov, mulțumindu-i pentru victoria de astăzi. Antrenorul le-a răspuns cu aceeași monedă și a aplaudat la rândul lui galeria. În plus, galeria a apreciat prin aplauze şi jocul fetelor antrenate de Pospisil Martin, care au început să facă ture de teren imediat după terminarea partidei.

Pentru CSU Alba Iulia au punctat: C. Reed – 14 puncte, S. Cadjo – 13 puncte, AM. Părău – 11 puncte, L. Toma – 8 puncte, J. Vukoje, K. Wittington și I. Nagy câte 6 puncte fiecare, A. Uiuiu – 4 puncte și T. Brown – 3 puncte.

Pentru Piestanske Cajky marcând: M. Palenikova – 11 puncte, L. Krc-Turbova – 8 puncte, B. Fabianova – 6 puncte, M. Zentkova – 5 puncte, P. Bartanusova și T. Tatham câte 4 puncte fiecare, N. Dudasova – 3 puncte, Z. Pilatova – 2 puncte și K. Bartonova un punct.

 
 
 

Publicitate

Publicitate