LPS Alba Iulia a făcut un nou pas spre calificarea la turneul final. Miercuri, echipa pregătită de Mircea Oprea a învins cu 38-31, după ce la pauză a fost 17-14 pentru echipa din Alba Iulia.

Gruparea albaiuliană nu a avut nici un minut emoții că ar putea rata victoria contra celor de la Drobeta Turnu Severin, dar chiar și așa antrenorul Mircea Oprea și-a certat mai mereu elevii pentru greșelile făcute în teren.

„Este o victorie meritată; echipa din Turnu Severin a venit cu gânduri mari, dar jocul nostru a fost puțin mai greoi, până când copiii și-au intrat în mână. Sper ca duminică să jucăm mai bine, deoarece întâlnim Târgu Jiu. Îmi felicit băieții pentru joc, chiar dacă au făcut unele greșeli pe care nu trebuiau să le facă”, a declarat Mircea Oprea, antrenor juniori 1, LPS Alba Iulia.

Duminică în sala de sport a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia va avea loc partida decisivă dintre LPS Alba Iulia și LPS Târgu Jiu, partida va începe la ora 12.00.

Principalii marcatori pentru LPS Alba Iulia au fost: Deiac 14, Jugănaru 7, Dragomir 6, Bogdan 4.

 

 
 
 

Publicitate

Publicitate