icim aradCel mai mare eveniment baschetbalistic din Europa Centrală a debutat sâmbătă după-amiaza în Sala de Sport a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Primul meci din Final Four-ul CEWL ( Cupa Centrală a Europei), le-a avut în prim plan pe româncele de la ICIM Arad și slovacele de la Piestanske Cajky. Așa cum era de așteptat, campioanele României au reușit să își asigure locul în finală câștigând cu 73-62.

 

Cealaltă Capitală, s-a transformat pentru un weekend în Capitala baschetului feminin european. La Alba Iulia a debutat sâmbătă turneul final al Ligii Europene Centrale. ICIM Arad a reușit în primul meci să își garanteze cel puțin medalia locul doi în cupă după ce a învins pe Piestanske Cajky.

Încă de la început partida a fost una extrem de echilibrată în care s-a jucat de la egal la egal. Româncele au fost dominate se slovace în prima pate a jocului și au pierdut primul sfert cu 19-22. Sfertul al doilea a fost unu în favoarea jucătoarelor de la ICIM care au intrat la vestiare cu un avantaj de 2 puncte (39-37).

Și penultima partidă a fost una extrem de disputată în care ambele echipe s-au luptat pentru a învinge. Și de acestă dată arădencele au reușit să se impună iar scorul la finalul sfertului al treilea era de 55-54.

Ultimul sfert, și cel decisiv le-a trimis pe arădence în finala de duminică. ICIM nu a întâmpinat prea mari probleme în acest sfert ba mai mult a și reușit să se și distanțeze pe tabelă. (73-62)

Următoarea semifinală va avea loc tot sâmbătă când CSU Alba Iulia da piept cu Flying Foxes Viena. CSU pleca drept favorită în acestă partidă, având în vedere că la ultima întâlnire directă a câștigat.

 
 
 

Publicitate

Publicitate