După două zile pline de sport, proiectul „Săptămâna Sănătății” își continuă peripețiile. Pe terenul de sport al Liceului cu Program Sportiv din Alba Iulia s-a desfășurat ziua dedicată fotbalului. Seminarul Teologic Ortodox din Alba Iulia a fost fericita câștigătoare a competiţiei, echipa fiind urmată în clasament de elevii Liceului de Muzică și cei de la Liceul Sportiv.

Încă o zi din „Săptămâna Sănătății” și-a desemnat fericiții câștigători. Seminarul Teologic Ortodox a reușit să câștige campionatul organizat de Asociația „Pro Tinerețe”, fiind mai buni decât elevii Liceului Sportiv sau cei ai Colegiului Tehnic „Alexandru Domșa”. În cele din urmă, a contat faptul că elevii au făcut mișcare și au avut ocazia să socializeze „faţă în faţă”.

Vă prezentăm mai jos evenimentele ce vor urma în cadrul proiectului „Săptămâna Sănătății”:

Joi, 23 mai: Tenis – ora 14:00 – Terenul de tenis al bazei sportive „Constructorul” din Pâclișa și Batuka (dans sportiv combinat cu aerobic) – ora 19:00 – Sala de Sport a Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan”;

Vineri, 24 mai: Volei – ora 17:00 – Sala de Sport a Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan”;

Sâmbătă: Drumeție cu bicicletele pe traseul Alba Iulia – Cetea – ora 10:00 – Plecarea din fața Catedralei Ortodoxe;

Duminică: Concurs sportiv – ora 15:00 – Baza Sportivă din Ampoi II.

 
 
 

Publicitate

Publicitate