Antrenorul echipei LPS Alba Iulia şi în acelaşi timp antrenor secund la echipa naţională a României U-16, Valentin Urian a reuşit să aducă această echipă la Alba Iulia, „rezolvând” şi un amical cu a doua echipă a Universităţii „1 Decembrie” Alba Iulia.

În primul amical jucat, echipa din Alba Iulia, antrenată de George Lăncrănjan (secundul lui Tomas Bilek la prima echipă) a fost învinsă de selecţionata României U-16 cu scorul de 57-56 după patru sferturi (13-10,15-15,13-18,15-14), dar jocul a continuat cu încă două sferturi, scorul final fiind de 77-79.

Echipa din Alba Iulia a punctat prin Dincă 20, Voica 16, Palco 15, Bîrsan 9, Petrifălean 7, Albu 5, Taltabeţ 3 şi Stănilă 2.

Andreea Beldean, singura albaiuliancă selecţionată la lotul feminin de baschet al României U-16 a jucat împotriva colegelor ei de la echipa a doua a Universităţii, reuşind să marcheze 3 puncte.

Următoarea partidă între aceste două echipe se va desfăşura în data de 16 iunie, ora 18.00, în sala Universităţii „1 Decembrie” din Alba Iulia, în timp ce ultima partidă dintre cele două echipe se va desfăşura în data de 17 iunie, începând cu ora 10:00.

 
 
 

Publicitate

Publicitate