Metalurgistul Cugir a obținut prima victorie din Liga a III-a, după ce a câștigat cu 2-0 disputa cu CS Ineu. Golurile lui Cârstean au adus primele puncte în eșalonul terț pentru formația cugireană.

În minutul 31, Metalurgistul Cugir a deschis scorul. George Goronea a centrat perfect pentru Cârstean, iar acesta a îndeplinit o simplă formalitate de la 7 metri  de unde a trimis cu capul în poarta lui Cioara.

La doar câteva minute după ce au primit gol CS Ineu a fost la un pas să egaleze. Ex-uniristul George Petcuț a fost la un pas de egalare, dar mingea trimisă de mijlocașul ineuanilor a lovit.

După pauză vizitatorii mai două ocazii de a marca, mai întâi Tiut respinge din plonjon un șut al vizitatorilor, iar câteva minute mai târziu lovitura de cap a lui Iambor a trecut la câțiva centrimetri de poarta lui Tiut.

Avea să fie 2-0 în minutul 63, nou-intratul Alin Șuteu a scăpat în partea stângă și a pasat ideal pentru Cârstean care a pus latul pentru 2-0.

În minutul 75 cugirenii au tremurat serios, Radu Ștefan a încercat să preia în careu, iar Băd i-a suflat mingea și a tras la poartă, dar gafa lui Ștefan a fost reparată de Tiut.

Pe final ocaziile au curs la ambele porți, dar lipsa de inspirație a cugirenilor și intervențiile salvatoare a lui Călin Tiut au păstrat tabela intactă.

Opric a avut mână cu Șuteu!

Antrenorul cugirenilor, Marius Opric a fost inspirat când l-a introdus pe teren pe Alin Șuteu în locul lui Lucian Itu. Nou intratul Șuteu a pasat pentru golul lui Cîrstean. Tehnicianul gazdelor a fost inspirat chiar dacă a schimbat serios echipa față de jocul din prima etapă de la Oșorhei.

Iată cele două distribuții:

Metalurgistul : Tiut – Man,  Buta, Radu Ștefan, Trășcan, Goronea, Lupșan, D.Grozav, Neagu, Itu, Cârstean. Antrenor: Marius Opric

CS Ineu: Cioara – Bilia, Nicolau, Bier, Covaci, Petcuț, Suslak, Francescu, Georgiu, Iambor, Copil. Antrenor: Adrian Abrudan.

 
 
 

Publicitate

Publicitate