Performanţa Ighiu a reuşit să se califice în ultima fază a Cupei României 2012-2013, după ce a „spulberat” Rapid CFR Teiuş cu scorul de 7-1.

După prima jumătate de oră, în care s-a jucat mai mult la centrul terenului, Cernea a reuşit să deschidă scorul pentru gazde, în minutul 34, după o centrare a lui S. Turuş de pe partea stângă, învingându-l pe Costea cu un şut din 7 metri.

După pauză, Teiuşul a încercat să revină în joc, egalând scorul după un gol din lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri a lui Rancea, pe sub zid, în minutul 51. Era doar începutul unui festival de goluri. La următoarea fază, Cristea a reuşit să înscrie de la aproximativ 30 de metri, cu un şut care a prins pământul în faţa portarului teiuşean, preluând conducerea. După numai un minut, Cernea a majorat avantajul la scorul de 3-1, după ce a înscris cu capul din careul mic. În minutul 82, M. Lupşan a dus scorul la 4-1, după ce Oltean a trimis cu capul o minge centrată de D. Lupşan, portarul teiuşean nereuşind să reţină şi scăpând mingea în faţa porţii, de unde M. Lupşan a spulberat speranţele teiuşenilor la finală. Mai mult de atât, Iouraş a majorat scorul la 5-1, după o cursă de 20 de metri, înscriind singur cu portarul sub bară. I. Cristea nu a fost de acord cu scorul de pe teren şi a făcut dubla după un şut de la 35 de metri peste Costea. Iouraş a închis tabela după o fază de curtea şcolii, reuşind să înscrie din 5 metri.

Scor final 7-1, Performanţa Ighiu fiind prima echipă calificată în finala competiţiei care se va desfăşura la Blaj, pe 8 iunie.

Performanţa Ighiu: Răducanu, Cristea (89 Medrea), Oltean, Ov. Turuş, Cioară, D. Lupşan, Hada,  M. Lupşan, Cernea (77 Marica), Dumitru (59, Iouraş), S. Turuş

Rapid CFR Teiuş: Costea, I. Domşa (76 Puia), Ov. Crişan, Nagy(62 R. Domşa), C. Crişan, Fl. Baba, Trifa, Goangă. Rancea, Breay, C.Baba.

Marcatori: Cernea (34, 53), I. Cristea (52, 89), Iouraş (88,90+2), D. Lupşan (86)/ Rancea (51)

În cealaltă semifinală, CSO Cugir a fost eliminată de Arena Alba Iulia, la loviturile de departajare. Portarul Ovidiu Barna şi-a calificat echipa în finala cupei.

 
 
 

Publicitate

Publicitate