Doar Rareș Moga a reușit să impresioneze la juniori dintre toți fotbaliștii care se pregătesc alături de echipa de seniori a Unirii Alba Iulia

Juniorii A  de la Unirea Alba Iulia au pierdut pe propriul teren, 0-1, partida cu Gaz Metan Mediaș, la capătul unui meci în care elevii lui Vasile Ursu s-au întrecut în ratări spectaculoase.

Dacă în  prima parte albaiulienii l-au făcut „mare” pe portarul medieșenilor, în actul secund fotbaliștii lui Vasile Ursu au ratat oportunități incredibile de a marca. Mai întâi Lasconi și Maxim trec pe lângă 1-1, după care Lasconi a mai ratat odată cu capul din 6 metri.

Pentru echipa antrenată de Vasile Ursu au evoluat și patru jucători de la echipa de seniori, este vorba de  Clipici, Contor, Coțolan și Moga. La partidă a asistat și președintele executiv al „alb-negrilor” Mihai Dăscălescu. Acesta s-a agitat pentru jucătorii lui Ursu, iar după meci a discutat cu atacanții de la juniori încercând să le împărtășească și lor ceva din experiența sa.

 
 
 

Publicitate

Publicitate