Europa Alba Iulia își continuă parcursul bun din acest retur. Trupa pregătită de Alin Hăncaș s-a impus cu 3-0 în deplasarea de la Teiuș, partidă în care ”europenii” au beneficiat de trei lovituri de la 11 metri, două dintre ele contestate de ”ceferiști”.

Cristi Bălaș a deschis scorul la Teiuș, unde Ponoran și Cristea au  marcat din penalty pentru succesul categoric al liderului din Liga a IV-a.

”Am făcut un joc bun și am obținut o victorie meritată. Am întâlnit un adversar. Nu am comentat arbitrajul nici la victorie, nici la înfrângere. Sunt 15 adversari, noi ne respectăm adversarii”, a declarat Alin Hăncaș, antrenor principal Europa Alba Iulia.

Teiușenii au fost dezamăgiți de brigada de arbitraj, lucru ce nemulțumește mai mereu adversarele ”Europei”, asta deoarece, în prima rundă din returul de campionat, cei de la Dalia Sport Daia Română au contestat arbitrajul de care au avut parte în partida cu Europa.

„Arbitrajul a fost corect până la  1-0, dar apoi a întors. Un penalty a fost, dar celelalte două sigur nu. Omul a fost… cine cu cine”, a declarat Coco Crișan, confuz după prestația brigăzii de arbitri.

Iată cele două distribuții:

Europa: Rotaru – Samoilă, Andrea, Oară, Circov – Hârciagă, Cristea, Bratima, Apetri, Bălaș, Ponoran. Rezerve: Ștef, Vozar, Haiduc, Moldovan, Gherman, Cecălăcean. Antrenor: Alin Hăncaș

Rapid CFR Teiuș: Costea – Fl. Baba, Ov. Crișan, Romcea, Nagy, Cutean, Goangă, Trifa, Drăghici, D.Crișan și Cos. Baba. Rezerve: Crișan, Cerghedean, Antal, Domșa, R.Domșa, Breaz, C. Crișan. Antrenor: Octavian Rusu

Etapa următoare, Europa Alba Iulia va întâlni pe propriul teren Performanța Alba Iulia.”Ne așteaptă un meci greu, de fapt toate sunt grele, sunt importante sunt puncte puse în joc sper să fim motivați și să obținem toate punctele”, a mai spus Alin Hăncaș.

 
 
 

Publicitate

Publicitate