Cupa Liceelor, Ediția 2012 şi-a deschis porţile în Alba Iulia, la Colegiul Tehnic “Apulum”, unde au avut loc primele două partide de fotbal. Sunt însă unele licee care nu au fost înscrise în competiție, din cauza faptului că „nu există”, în ierarhia organizatorilor.

Meciurile au fost disputate, doar tehnica jucătorilor făcând diferenţa. În această competiţie au fost prezenţi şi jucători legitimaţi la mai multe cluburi din judeţ (FC Unirea Alba Iulia, Metalul Aiud, Performanta Ighiu, Europa Alba Iulia etc.)

Meciul de deschidere s-a desfăşurat între Colegiul Tehnic “Apulum” Alba Iulia şi Liceul de Muzică şi Arte Plastice Alba Iulia, câştig de cauză având echipa gazdă, cu scorul de 4-3.

Al doilea meci s-a desfăşurat între Colegiul Economic “Dionisie Pop Marţian” Alba Iulia şi Colegiul Tehnic “Dorin Pavel”, unde economiştii au reuşit să învingă cu scorul de 4-2.

Etapa a II-a va avea loc vineri, 9 martie, începând cu ora 13.00, iar partidele vor fi următoarele: Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia – Colegiul Tehnic “Alexandru Domşa” şi Colegiul Tehnic „Apulum” Alba Iulia – Colegiul Tehnic „Dorin Pavel” Alba Iulia.

 
 
 

Publicitate

Publicitate