Echipa de bachet feminin, CSU Alba Iulia, a luat parte, dumincă, la o acțiune de promovare, pe străzile orașului, a primelor partide din acest sezon. Mai exact a primului tur al Cupei României, cu Phoenix Galați, care vor avea loc în Sala de Sport a Universității ”1 Decembrie 1918” miercuri, 25 septembrie, de la ora 18:00, manșa tur, respectiv joi, 26 septembrie, de la aceași oră, manșa retur.

Sportivele, alături de cei doi antrenori și președintele Consiliului de Administrație al clubului au împărțit pliante și au invitat la cele două dispute locuitorii orașului care s-au aflat la acel moment în Cetatea Alba Carolina, în zona Catedralei Încoronării, în Piața Cetății și în șanțurile Cetății. Astfel de acțiuni de promovare a meciurilor de pe teren propriu, organizate de clubul universitar, vor continua în prioada următoare, atât în diferite zone din Alba Iulia, cât și în mai multe unități de învățământ din oraș.

Reamintim faptul că anul acesta lotul pregătit de antrenorii Miroslav Popov și George Lăncrănjan este alcătuit din: AnneMarie Părău, Tiffany Brown, Sasa Cadjo, Jovana Vukoje, Breanna Salley, Alexandra Uiuiu, Chastity Reed, Ildiko Nagy, Khadijah Whittington, Larisa Toma, Andreea Beldian, Mihaela Gherman și Sica Cuzic.

CSU Alba Iulia debuteză în sezonul competițional 2013-2014, miercuri, de la ora 18:00, cu o partidă din primul tur al Cupei României la baschet feminin, împotriva nou-promovatei Phoenix Galați.

 

 

 
 
 

Publicitate

Publicitate