Într-o atmsoferă de sărbătoare, CS Universitatea Alba Iulia a reușit să învingă BC Sepsi Sfântu Gheorghe cu scorul de 63-83 (pe sferturi, 16-19, 15-26, 15-13 și 17-25) după un meci controlat în totalitate de echipa pregătită de Miroslav Popov. CS Universitatea Alba Iulia va întâlni CSM Târgoviște în finala competiției, după ce târgoviștencele au învins ICIM Arad cu scorul de 85-74.

Prestație uimitoare pentru echipa CS Universitatea Alba Iulia, gruparea albaiuliană a făcut unul din cele mai bune meciuri din acest sezon și a izbutit să  își ia revanșa după eșecul din campionat, înfrângere care a tulburat ușor apele în tabăra albaiuliană.

Primul sfert a fost în totalitate al echipei CSU, formație ce a avut și 10 puncte pe tabelă dar, pe fondul relaxării, echipa lui Popov a pierdut din avantaj. Sfertul a adus o adevărată descătușare pentru albaiulience: schimbările lui Popov, jocul fetelor și atmosfera de sărbătoare au distanțat Alba Iulia la 14 puncte avans după jumătate de meci.

După pauză, gruparea albaiuliană și-a continuat drumul spre victorie și spre obținerea celei mai importante performanțe din istoria clubului albaiulian, dar și din istoria baschetului din județ.  Chiar dacă, în sfertul patru, CSU a mai dat unele emoții, victoria echipei din Alba Iulia nu poate fi pusă la îndoială, iar prestația fetelor depășește orice cuvânt care ar putea descrie modul în care s-au dăruit.

„Gruppo Arnsberg” show alături de spectatorii albaiulieni

Încă o dată, sala „polivalentă” a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru cei peste 400 de fani ai baschetului.

Dacă galeria celor de la BC Sepsi Sfântu Gheorghe a încercat să impresioneze la Alba Iulia, în vreme ce „Gruppo Arnsberg” a dat recital în tribune, aceștia s-au „înarmat” cu steaguri ale echipei dar și cu cel tricolor, dat fiind faptul că galeria vizitatorilor a fost alcătuită cu preponderență din maghiari.

Spectacolul oferit de galeria din Alba Iulia a fost acompaniat în multe momente și de ceilalți spectatori. Printre cei prezenți s-au enumerat și primarul Mircea Hava, președintele și vicepreședintele Consiliului Județean, Ion Dumitrel și Florin Roman, dar și alte nume importante din sportul albaiulian.

Mai trebuie menționat și faptul că o parte din galeria ICIM Arad a încurajat cu tobele alături de fanii „Gruppo Arnsberg”.

Visul finalei, realizat!

Victoria de luni a reprezentat nu doar cel mai important rezultat din istoria clubului, dar și îndeplinirea unui vis al fanilor  CSU Alba Iulia. Indiferent că echipa va câștiga sau nu finala, gruparea lui Popov și-a asigurat o medalie. Dacă va fi aurul sau argintul, vor decide fetele pe teren.

Practic, în acest moment fetele și-au spălat cele două eșecuri de la Timișoara și Sfântu Gheorghe, iar prestația de luni dă speranțe mari pentru play-off,  unde CSU Alba Iulia se va duela iarăși cu BC Sepsi Sfântu Gheorghe și are ca principal obiectiv obținerea locului patru.

„Am obținut o victorie importantă,trebuia să învingem. Fetele au jucat extraordinar și sunt încrezător că putem câștiga finala de mâine. A fost cel mai bun meci al nostru de când am preluat această echipă și sper că fetele vor fi la fel de motivate și mâine. Publicul a fost senzațional și pentru ei sperăm să aducem primul trofeu la Alba  Iulia” a punctat Miroslav Popov, antrenor CSU Alba Iulia

Dan Fleșeriu în tribune!

Antrenorul naționalei de baschet feminin, Dan Fleșeriu a participat la jocul echipei CS Universitatea, acesta a stat alături de oficialii Federației Române de Baschet.  Prezența lui Fleșeriu la meci mai aprinde încă odată zvonul legat de o eventuală sosire a lui la Alba Iulia.

Totuși prezența lui Dan Fleșeriu poate fi argumentată și de faptul că a fost desemnat antrenorul echipei NORD la meciul All Star 2013.

CSU Alba Iulia va întâlni CSM Târgoviște în finala Cupei României

În cea de-a doua semifinală din cadrul Cupei României la baschet feminin, s-a disputat unul dintre cele mai galonate derby-uri, ICIM Arad – CSM Târgoviște. Victorioasă a ieșit CSM Târgoviște care a învins cu scorul de 85-74 (16-32, 15-14, 29-15, 25-12).

Arădencele au început partida puternic, reușind să-și creeze un avantaj destul de relaxant la sfărșitul primului sfert (33-16). La începutul sfertului doi, în Sala de Sport a Universității „1 Decembrie” a poposit galeria celor de la CSM Târgoviște care au adus un alt puls formației. Scorul la pauză a fost de 47-31, sfertul secund fiind câștigat de CSM Târgoviște cu 15-14.

După pauza meciului, echipa din Târgoviște „a înviat” de-a dreptul reușind să reducă diferența până la două puncte (62-60). Ultimul sfert s-a jucat tare, cu avantaj pentru CSM Târgoviște care a revenit pe tabelă și a reușit să se califice în finala competiției după victoria cu 85-74 în dauna echipei ICIM Arad.


 
 
 

Publicitate

Publicitate