IMG_5184Atmosferă de sărbătoare în sala de sport a  Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, unde CSU Alba Iulia a disputat primul meci din semifinale cu CSM Târgoviște. Scorul final 67-77  (pe sferturi, 18-19, 16-13, 12-16 și 21-29 ) o aduce mai aproape pe CSM Târgoviște de finala pe care o va juca probabil cu ICIM Arad.

În primul sfert, CSU Alba Iulia a jucat ceva mai ezitant, iar vizitatoarele au condus cu un punct după primele 10 minute, scorul fiind 18-19, după un sfert în care Alba a condus puțin pe tabelă.

Sfertul secund a adus revenirea echipei din Alba Iulia, atât pe tabelă, cât și în joc. Sasa Cadjo a reușit din nou să marcheze cu aruncări de trei puncte, fiind decisive în ceea ce privește scorul pauzei. După primele două sferturi Alba Iulia avea avantaj pe tabelă 34-32.

Sfertul trei părea să aducă liniștea în teren, deoarece CSU Alba Iulia a reușit la un moment dat să se distanțeze ușor pe tabelă, însă pe final deciziile arbitrilor au făcut ca scorul de e tabelă să fie în favoarea vizitatoarelor.

Ultimul fert a fost de-a dreptul dramatic. Cele două formații au alternat conducerea pe tabela de marcaj. Baschetbalistele celor două formații s-au întrecut în aruncări de trei puncte reușite la cele două panouri.

După partida de la Alba Iulia, al doilea joc din semifinală va avea loc la Târgoviște pe 17 aprilie, partidă în care CSU Alba Iulia nu e favorită, dat fiind faptul că mereu echipa dâmbovițeană a avut parte de arbitraje care au condus echipa spre victorii.

IMG_5188Ion Dumitrel aproape tot meciul în picioare, susținând CSU Alba Iulia!

Unul dintre spectatorii fideli ai echipei CSU Alba Iulia, președintele CJ Alba, Ion Dumitrel, a renunțat la meciul de la Blaj în favoarea semifinalei de la baschet feminin.

Pe tot parcursul meciului, Ion Dumitrel s-a bucurat la fiecare aruncare reușită a fetelor lui Popov și a stat în picioare aproape tot jocul, încurajând în permanență CSU Alba Iulia.

De la partidă nu a lipsit nici fostul subprefect Raul Tudorașcu, rectorul Daniel Breaz sau comandantul Colegiului Militar Liceal „Mihai Viteazul” din Alba Iulia.

IMG_5194Arbitraj pro Târgoviște!

Partida de la Alba Iulia a avut numeroase probleme de arbitraj. Doi dintre arbitrii de la Alba Iulia au dat decizii pro Târgoviște. Fie că a fost vorba de paș sau fault, cei doi „fluierași” au avut grijă ca vizitatoarele să fie favorizate.

După prestația celor doi arbitri, rămâne întrebarea: De ce să investești un sezon la baschet feminin pentru că oricum disputa nu se câștigă sau pierde pe teren?

Chiar și așa, CSU Alba Iulia a reușit să facă față celor de la CSM Târgoviște, demonstrând încă odată că actuala echipă este de departe cea mai bună din istoria baschetului din Alba Iulia.

IMG_5175

„Gruppo Arnsberg”, din nou la înălțime

Galeria echipei CSU Alba Iulia, „Gruppo Arnsberg”, a încurajat din nou formația din Alba Iulia, așa cum au făcut-o tot sezonul, însă și ei au fost vizibil afectați de deciziile luate de cavalerii fluierului.

Ba mai mult, galeria gazdelor a fraternizat cu cea a vizitatorilor în lupta contra celor de la ICIM Arad. CSM Târgoviște a fost încurajată la Alba Iulia de un grup format din aproximativ 40 de suporteri.

Cu 28 de secunde înainte de final, galeria albaiuliană a protestat la adresa celor trei arbitri, care au tranșat semifinala de la Alba Iulia. Aceștia au aruncat minute în șir cu confetti pe teren, fiind exasperați și sătui de meciurile pe care CSU Alba Iulia le-a pierdut din cauza arbitrilor.

 
 
 

Publicitate

Publicitate