CS Universitatea Alba Iulia s-a impus joi, pe propriul teren, în prima partidă pentru ocuparea locului 5, cu BC Danzio Timișoara.  Chiar dacă adversarul nu a fost unul dificil, albaiuliencele nu au reușit să tranșeze soarta partidei rapid, la pauză tabela indicând doar 37-28, iar scorul final a fost 76-57.

La meciul de la Alba Iulia audiența a fost scăzută, la această partidă asistând aproximativ 100 de oameni. De la meci au lipsit autoritățile locale, edilii locali ne obișnuiseră cu prezența în sala de sport a Universității ”1 Decembrie 1918”. Miza scăzută, dar și ratarea obiectivului neoficial au dus la reducerea numărului de spectatori.

În ciuda faptului că au fost eliminate de CSM Satu Mare, sportivele lui Tomas Bilek au încercat să rezolve rapid partida cu BC Danzio Timișoara, dar Pesovic şi compania s-au ținut bine, până spre finalul sfertului trei.

În urma succesului de pe propriul teren, CS Universitatea a câștigat prima din cele două manșe necesare pentru ocuparea locului 5. Această poziție va fi o palidă consolare pentru formația din Alba, echipă care a ratat „la mustață” lupta pentru o medalie.

Uniriștii au fost prezenți la meci

Echipierii Unirii Alba Iulia au fost și ei prezenți la partidă, însoțiți de secundul Adorian Himcinschi. Printre fotbaliștii importanți ai Unirii au fost sesizați: Constantin Bumbac, Ionuț Șerban, Bogdan Bucurică, Mihai Pascal, Mircea Oprea și Petrescu.

 

Comentarii

  1. noni spune:

    Vreau si eu pozele si articolul! De ce nu le pot descarca?

 
 

Publicitate

Publicitate