Spectacol total la Alba Iulia! Pe teren, CS Universitatea Alba Iulia și CSM Târgoviște s-au duelat în finala Cupei României la baschet feminin, iar în tribune cei aproximativ 500 de fani au creat o atmosferă de vis. Trofeul a fost adjudecat de CSM Târgoviște după ce a învins CSU Alba Iulia cu scorul de 62-74 (pe sferturi, 17-20, 13-14,  23-21 și 9-19)

CS Universitatea Alba Iulia a început ezitant primul sfert, iar câteva decizii luate de Andrada Dincă i-a iritat serios pe fanii CSU Alba Iulia. Miroslav Popov a primit fault tehnic din partea brigăzii de arbitri, lucru care s-a întâmplat și cu Florin Nini, antrenorul echipei CSM Târgoviște. Alba a ținut aproape de campioana țării și a încercat în anumite momente să preia conducerea pe tabelă, lucru nereușit din păcate.

Sfertul secund a fost abordat cu aceaași dăruire fantastică de către echipa lui Popov, ceea ce s-a văzut și pe tabelă. Fetele de la CSU au recuperat șase puncte și ar fi putut intra cu avantaj la pauză dacă Tereza Brantlova nu ar fi ratat  de două ori.

După pauză, CS Universitatea a remontat handicapul de patru puncte, dar pe finalul sfertului trei CSM Târgoviște a arătat încă odată că își merită titlul de campioană cucerit în 2012 și a revenit pe final, dar fără a lua avantaj pe tabelă. După trei sferturi tabela indica 53-55.

Sfertul patru a adus distanțarea echipei CSM Târgoviște la șase puncte, dar chiar și așa gruparea albiauliană nu s-a predat și a încercat mereu să revină pe tabelă, chiar dacă deciziile arbitrilor au devenit iritante pe final,  timp în care Mărginean și compania se distanțau pe tabelă.

CS Universitatea a pierdut finala cupei, dar a terminat pe locul doi obținând medalia de argint, după o prestație mai mult decât mulțumitoare cu CSM Târgoviște.

Pentru CS Universitatea au marcat:  Amanda Thompson 35,  Katya Abramzon 8,  Tereza Brantlova 7, Becca Tobin 6, Jovana Vukoje 4, Eni Laza 2.

Prima finală din istorie pentru CSU!

CS Universitatea Alba Iulia a jucat marți, în fața propriilor suporteri prima finală de Cupa României. Chiar dacă a pierdut, CS Universitatea a arătat că se poate lupta de la egal la egal, chiar și cu campioana țării, CSM Târgoviște, formație ce are un buget ce atinge suma de 1,5 milioane de euro.

După prestațiile din Cupa României, putem spune că CS Universitatea Alba Iulia este pregătită de duelurile din play-off cu BC Sepsi Sfântu Gheorghe.

Magie pe teren, spectacol în tribune!

Galeria „Gruppo Arnsberg” formată din aproximativ 30 de suporeri  și-a făcut din nou datoria, iar pentru câteva momente spectatorii au uitat că se află la un meci din Alba Iulia. Aspectul tribunei a semănat a ninsoare de confetti, aducând cu marile meciuri din Grecia sau din alte campionate puternice.

În mai multe momente ale jocului întreaga suflare albaiuliană a scandat alături de „Gruppo Arnsberg” numele echipei favorite, fapt ce a înverșunat și mai mult echipa din Alba Iulia, formație care, purtată parcă pe val de fani, a reușit mereu să revină pe tabelă.

Final Four-ul din Cupa României reprezintă al doilea eveniment important din baschet pentru Alba Iulia, după ce, în 2012, sala Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia  a găzduit un nou eveniment de mare anvergură.

CSU Alba Iulia, minunea lui Popov!

Sosit la Alba Iulia în urmă cu mai bine de două luni de zile, sârbul Miroslav Popov a avut o misiune clară, aceea de a ajunge în finală și de a termina pe locul 4 în play-off.  După ce a găsit la Alba o echipă împărțită în mai multe tabere, lipsită de pregătire fizică, sârbul a revigorat formația albaiuliană.

Primul obiectiv al sârbului a fost îndeplinit cu succes Popov, acesta a muncit alături de sportivele din tabăra CSU Alba Iulia  și a pregătit cu multă trudă acest Final Four, iar perioada de muncă și momentele în care fetele se declarau epuizate de antrenorul sârb au dat roade, dovedind că schimbarea antrenorului a fost benefică pentru echipă.

Miroslav Popov: „Echipa din Târgoviște e obișnuită cu astfel de meciuri”

Dezamăgit de ratarea obiectivului, nu și de prestația fetelor, antrenorul Miroslav Popov s-a declarat mulțumit de fete, dar arbitrajul l-a dezamăgit pe alocuri.

„Noi am jucat bine 80% din meci, dar ei joacă în cupele europene, sunt obișnuiți cu astfel de meciuri! Noi am luptat, dar nu s-a putut mai mult ”, a declarat Miroslav Popov, antrenor principal CS Universitatea Alba Iulia.

Sâmbătă CS Universitatea Alba Iulia are parte de primul meci din play-off, în deplasare cu BC Sepsi Sfântu Gheorghe.

 

 
 
 

Publicitate

Publicitate