Sosită la Alba iulia în ziua meciului, BC Sepsi Sfântu Gheorghe și-a vândut scump pielea în Cetatea Marii Uniri. Deși au străbătut un drum lung, sportivele din Sfântu Gheorghe nu s-au plâns de oboseala acumulată în urma drumului. CSU s-a impus cu 68-62 (pe sferturi 16-24, 18-16, 20-11 și 14-11) și a acumulat a treia victorie consecutivă.

Primul sfert a fost la discreția grupării din Sfântu Gheorghe, care a reușit să taie startul bun al echipei din Alba Iulia și să marcheze cu aruncări de trei puncte exact în momentele când CSU se apropia pe tabelă.

În sfertul secund galeria „Gruppo Arnsberg” a dat trezirea în tabăra lui Bilek și a reușit să le determine pe fete să revină în joc după ce le-au contestat.

Pauza s-a dovedit a fi de bun augur pentru CSU, echipa din Alba Iulia a ieșit mai motivată de la cabine și a izbutit să recupereze handicapul de șase puncte înregistrat la pauză. Chiar dacă a condus și cu 10 puncte, după trei sferturi s-a intrat cu scorul de 54-51.

Sfertul patru a fost de-a dreptul dramatic. Gruparea orașul Unirii a reușit să se distanțeze la 5 puncte, dar formația pregătită de Csaba Deri a egalat mereu.

Bilek doar de formă? Eleș a dat indicații în timpul meciului

Deși debutul de partidă nu a fost în avantajul echipei CSU Alba Iulia, fetele pregătite de Tomas Bilek și George Lăncrănjan și-au revenit în sfertul trei și au reușit să preia conducerea pe tabelă. Pentru prima dată de când se află la CS Universitatea, directorul sportiv Petru Eleș a dat indicații și s-a agitat pe banca tehnică mai ceva ca principalul Bilek.

Au fost momente în care fetele aproape că-l considerau inexistent pe Bilek, în acordându-i atenție mare lui Eleș. Cert este că în acest moment echipa este împărțită în două tabere. Surse demnde de încredere susțin că sportivele care nu-l mai vor pe Bilek antrenor , în vreme ce antrenorul Bilek dorește să rămână la echipă. De menționat este faptul că Petru Eleș a dat indicații în momentul schimbării fetelor care se pregăteau să intre pe teren, în vreme ce Bilek doar veghea asupra jocului.

Cert este faptul că în iarnă CSU va renunța la cel puțin două jucătoare din lotul actual, iar la echipă va sosi Breanna Salley sau o altă jucătoare din SUA care evoluează pe același post.

Investiție mare de la bugetul local și județean, evoluții sub așteptări

Conform unor surse cifra de salarii a echipei CSU Alba Iulia depășește 25.000 de euro, echipa din Alba Iulia este cu mult sub evoluția din sezonul trecut, când Bilek nu se bucura de prea multe opțiuni pentru a face modificări.

Obiectivul echipei este clasarea pe locurile 1-4, dar în acest moment formația seamănă tot mai mult cu acea echipă pregătită de Nicușor Marcu, unde cel mai mare salariu era de 300 de euro sau (1.500 de lei noi).

Schimbare de atitudine pentru baschetbalistele de la CSU Alba Iulia

În ciuda faptului că au început jocul precum cel de la Timișoara, baschetbalistele de la CSU Alba Iulia au reușit să-și revină arătând o dorință mare de victorie. Ba mai mult acestea s-au luptat pentru fiecare minge, lucru ce nu s-a întâmplat la Timișoara sau în jocul de pe propriul teren cu CSM Satu Mare.

Eniko Laza a reușit unul din cele mai bune meciuri de când este la Alba Iulia. Aceasta s-a luptat pentru fiecare minge  și a fost schimbată de două ori în urma unor dueluri dure cu echipierele de la Sfântu Gheorghe.

 

Comentarii

  1. Catalin Graciun, go write those lies into the boulevard, there’s your career!! I congratulate the team CSU Alba Iulia and good luck!!

 
 

Publicitate

Publicitate