Zi istorică pentru clubul albaiulian de fotbal feminin, CS Navobi Alba Iulia. La prima reprezentație pe Stadionul ”Cetate”, fetele au reuşit să învingă Independenţa Baia Mare cu scorul de 3-2, după ce la pauză tabela indica 2-0.

Debut fericit pentru fetele antrenate de Alexandra Marian: au reuşit să învingă formaţia Independenţa Baia Mare, echipă care a terminat sezonul pe locul 5 în cadrul Ligii I de fotbal feminin, în Seria Vestică. Victoria fost oarecum aşteptată, deoarece oaspeţii au aliniat o formulă cu junioare.

Primul gol din istoria echipei Navobi a fost punctat chiar de antrenoarea echipei, Alexandra Marian, dintr-o lovitură liberă directă. Laura Andone a reuşit să majoreze diferenţa după un contraatac, iar Corina Clamba a marcat ultimul gol pentru albaiulience, după o învălmăşeală în careul oaspeţilor. Andreea Pop nu a fost însă de acord cu scorul de pe tabelă, iar componenta naţionalei României U-17 a reuşit o dublă, închizând tabela.

“A fost foarte bine, bucurie mare între noi, am jucat bine, având în vedere ca a fost primul meci. Fetele s-au descurcat bine, emoţii au fost la început, însă, după marcarea primului gol, şi-au revenit şi au intrat bine în joc, iar asta s-a văzut deoarece victoria a fost de partea noastră. Pe viitor, sperăm să fie cât mai multe amicale şi cu băieţii, dacă se poate, dacă nu cu alte echipe din alte judeţe, iar acesta a fost primul test, pe care cred că l-am trecut cu brio”, a declarat Alexandra Marian, antrenor Navobi Alba Iulia.

CS Navobi Alba Iulia: Bianca Matei, Violeta Cârpaci, Cristina Drâmbărean, Nicoleta Ghiviziu, Corina Stoica, Georgiana Popa, Laura Andone, Oana Neamţu, Alexandra Marian, Geanina Matei.

În a doua repriză, au mai jucat: Corina Clamba, Alexandra Holobuţ, Mădălina Angelescu, Ana Maria Petruţiu, Dariana Indrei, Petronela Cristea, Reghina Drăgoi, Petronela Ghiviziu, Valeria Lăcătuş şi Andreea Ailoaie.

 

Comentarii

  1. livia spune:

    bravo fetelor asa va vreau sa castigati mereu

  2. Alexandra spune:

    bv fetelor pt victorie…bv alexandra pt tot ceea ce ai facut pt echipa si multa bafta in continuare…

 
 

Publicitate

Publicitate