IMG_7455Sala Florin Floșeriu a fost gazda concursului Cupa Sebeș, o competiție națională la care au participat peste 300 de perechi. Clubul Top Dance 2007 a fost reprezentat de douăzeci de perechi din Alba, Aiud și Teiuș, care au reușit să obțină mai multe rezultate prestigioase cu care au încheiat acest sezon competițional de excepție.

„A fost într-adevăr un sezon incredibil. Suntem un club nou dintr-un oraș mic, dar am reușit să fim la înălțime din punct de vedere al performanțelor, atât la nivel național cât și internațional. Este incredibil ce am reușit împreună cu acești copii minunați. Am o trupă de tineri senzaționali și mă bucur că până acum s-au impus. Muncim și suntem bucuroși atunci când munca ne este apreciata și răsplătită. Le doresc să rămână la fel de entuziasmați, ambițioși și muncitori ca în anii ce au trecut și să speram că viitorul va fi unul frumos”, a spus antrenorul Alin Roṣa de la Clubul Top Dance 2007.

În cadrul concursului Cupa Sebeș sportivii Top Dance s-au remarcat la următoarele categorii:
– Clasa D – 8 dansuri: Luca Popa – Alexandra Man – loc I, junior II (14-15 ani); Dragoș Han – Larisa Muntean – loc III, junior II (14-15 ani); Alexandru Oltean – Alexia Mihaila – loc VI, junior II (14-15 ani).
– Clasa E – 6 dansuri: Adrian Oprița – Raluca Polhac – loc III, copii II (10-11 ani).
– Clasa Hobby – 4 dansuri: Daniel Opricean – Alexandra Pall – loc IV, copii II (10-11 ani).
– Debutanți 1 dans: Adrian Lazăr – Alexandra Oprița – loc II, copii I (8-9 ani); Vlad Dragomir – Denisa Popa – loc II, junior I (12-13 ani)
– Debutanți 2 dansuri: Adrian Lazăr – Alexandra Opritița – loc II, copii I (8-9 ani); Vlad Petruț – Catalina Popa – loc V, copii II (10-11 ani);
– Precompetițional 1 dans: Roxana Graur – Raul Bârlog – loc III, copii II (10-11 ani), Iulian Mătărângă – Daniela Sabău – loc 3, copii II (10-11 ani
– Precompetițional 2 dansuri copii II: Valentin Cofariu – Dariana Popa – loc III, copii II (10-11 ani) ; Roxana Graur – Raul Barlog – loc V, copii II (10-11 ani).
– Precompetițional 3 dansuri: Andrei Stan – Alexandra Savu – loc I, copii II (10-11 ani); Iulian Mătărângă – Daniela Sabău – loc 3, copii II (10-11 ani); Roxana Graur – Raul Bârlog – loc V, copii II (10-11 ani); Șerban Clit – Adriana Tudor – loc VI, copii II (10-11 ani).

 
 
 

Publicitate

Publicitate