CS Universitatea Alba Iulia a pierdut, miercuri, disputa de la Timișoara, contra formației BC Danzio cu scorul de 76-59  (pe sferturi, 17-16, 18-11, 13-11 și 28-21).

CSU Alba Iulia a început bine jocul de la Timișoara și a avut avantaj pe tabelă în debutul primului sfert, dar formația din Banat a revenit și a preluat conducerea jocului. La pauza mare, scorul arăta 35-27, după ce în sfertul doi echipa lui Bilek a marcat doar 11 puncte și a pierdut suficiente mingi ușoare.

Nici sfertul trei nu a adus mari schimbări, doar la început echipa lui Tomas Bilek a dat semne că poate reveni și s-a apropiat la trei puncte de gruparea din Timișoara.

Eleș la Alba Iulia, Duma – pe bancă la Timișoara

Așa cum anunțam înaintea acestui meci, Petru Eleș nu a făcut deplasarea la Timișoara, iar pe bancă a stat Bogdan Duma. Nici măcar în tribună nu a fost directorul sportiv Petru Eleș, fapt ce arată clar că în sânul echipei din Alba Iulia nu este liniște, așa cum pretind unii.

Mai mult, nimeni nu vrea să comenteze această situație, așteptând probabil ziua de joi, când Petru Eleș ar putea părăsi Alba Iulia.

Al  patrulea eșec pentru CSU Alba Iulia

După seria de trei înfrângeri cu CSM Târgoviște, CSM Satu Mare și ICIM Arad, CSU Alba Iulia a mai pierdut o partidă, miercuri, la Timișoara, unde BC Danzio Timișoara arată că echipa pregătită de Tomas Bilek se îndepărtează de obiectivul fixat.

Explicațiile eșecului de la Timișoara pot fi date de forma slabă a sportivelor, de lipsa pregătiri, deoarece echipa a căzut fizic în sfertul patru sau de anumite greșeli făcute în momentul în care unele dintre jucătoarele de la CS Universitatea au fost aduse la Alba Iulia. Cert este că, momentan, echipa din  Alba Iulia este departe de forma pe care o arăta sezonul trecut.

Cel mai probabil, echipa va suferi modificări în pauza competițională, când cei care se ocupă de destinele formaţiei vor fi nevoiți să întărească formația CS Universitatea Alba Iulia.

 

Comentarii

  1. fox spune:

    club sportiv cu bani ( teoretic) isi tine jucatoarele neplatite, staff-ul neplatit, la ce sa va asteptati prieteni? nu se face nimic la nivelul asta pe stomacul gol. este o administratie foarte proasta

  2. NICU spune:

    Dupa parerea d-voastra cine e de vina de parcursul echipei in acest campionat?ce ziceti domnul FANCS care acum cateva etape aveati oparere buna despre echipa?cand spunea cineva ca dl BILEK e cam limitat ati sarit in sus,cine a facut acest lot in vara ?E pacat ca se duce inca un campionat si n-o sa reusim mare lucru.Daca si Timisoara ne-a surclasat ce mai e de zis ca atunci cand am luat bataie de la primele trei clasate am dato cu oboseala dar acum am jucat dupa 10 zile de la ultimul meci.

 
 

Publicitate

Publicitate