Echipa de Juniori B a Unirii Alba Iulia a întâlnit, în cea de-a doua partidă a turneului zonal, Pandurii Târgu Jiu, fiind înfrânţi cu scorul de 6-5, după loviturile de departajare.

Prima repriză a fost destul de echilibrată, cu puţin balans spre trupa lui Florin Brumaru. În minutul 32 a partidei, Maxim a reuşit să scape singur cu portarul gorjean, Novabilschi, care l-a faultat în marginea careului mare, primind evident cartonaş roşu şi fiind ultimul apărător. Andreas Buda a executat lovitura liberă şi a înscris prin zid, în poarta nou-intratului Ilea.

În mitanul secund, lucrurile s-au inversat, gorjenii (în 10 oameni) împingând jocul spre poarta lui Clipici. Cireaşa de pe tort a venit când gorjenii au egalat prin Cocină, în minutul 66. Presaţi de timp, spiritele au început să se încingă, iar, în minutul 80, Scheau a fost eliminat de la unirişti, iar Iordan, de la oaspeţi, l-a urmat 3 minute mai târziu.

Cum regulamentul nu permite ca un joc să se termine egal, totul s-a decis la loviturile de la 11 metri, unde albaiulienii au pierdut cu 5-4.

Pentru albaiulieni a marcat prin Maxim, Bota, Buda şi Constantea, în timp ce Matei, Lasconi şi Stoica au ratat.

Florin Brumaru a început partida cu: Clipici, Stoica, Constantea, Rus, Tamaş, Ioani, Buda, Maxim, Lasconi, Rahovean, Matei. Au mai intrat: Schiau, Bota şi Herdea.

Graţie acestui rezultat, „U” Cluj a reuşit să acceadă în faza superioară a competiţiei, acumulând maximum de puncte. Ultima zi a turneului se va desfăşura luni, când vor avea loc partidele Pandurii Tg. Jiu – Poli Timişoara de la ora 9 şi Unirea Alba Iulia – „U” Cluj, de la ora 11.

 
 
 

Publicitate

Publicitate