IMG_4051Imediat după finala de la Campionatul Speranțelor, la Galda de Jos a început festivitatea de premiere, gală în cadrul căreia vor fi premiate cele mai merituoase echipe, dar și jucătorii care s-au remarcat în acest sezon.

Așadar, au fost oferite următoarele premii: Liga a IV-a: Campioană: Industria Galda de Jos (echipa a primit o cupă, 22 de medalii, 22 tricouri și 5 mingi), Locul II: Cuprirom Abrud, moții lui Costică Moldovan au primit din partea AJF Alba, o cupă, și trei mingi. Locul trei a fost ocupat de Viitorul Sântimbru, echipă ce a primit o cupă. și două mingi.  Trofeul Fair-Play: Industria Galda de Jos (premiul a constat în o cupă și trei mingi).

Titlul de Golgheter al ligii a IV-a, a fost câștigat de Romică David de la Cuprirom Abrud, asta în ciuda faptului că a jucat doar în tur pentru abrudeni.

La juniori A1, titlul de campioană a fost primit de Olimpia Aiud, iar premiul AJF Alba a fost alcătuit din o cupă, 22 de medalii, 22 de tricouri și cinci mingi. Locul secund a fost ocupat de Performanța Ighiu, formație ce a primit o cupă, 22 de medalii și trei mingi. Podiumul a fost completat de CS Ocna Mureș la juniori A1, gruparea primind un trofeu, 22 de medalii și două mingi. Trofeul Fair-Play la juniori A1 a fost primit de CS Ocna Mureș, iar golgheter a fost Tudor Ciubucă de la Olimpia Aiud.

La juniori „C”, Metalul Aiud a fost campioană, primind o cupă, 20 de medalii și tot atâtea tricouri. La toate acestea s-au mai adăugat cinci mingi.  Locul secund la juniori C a fost ocupat de Unirea Alba Iulia. Echipa lui Vasile Ursu a primit o cupă, 20 de medalii și trei mingi. Podiumul a fost completat de CSS Blaj, formație ce a fost premiată cu o cupă, 20 de medalii și două mingi. Golgheter: Mihu Darius CSS Blaj. 

La Juniori „D”, AS Unirea Juniors Alba Iulia a câștigat titlul de campioană, trofeul a adus albaiulienilor 20 de medalii, 20 de tricouri și cinci mingi. Locul secund a fost ocupat de echipa lui Raul Unchiaș, Viitorul Alba Iulia, iar pe trei a fost Viitorul Aiud. Golgheterul competiției, Andrei Roșu, Unirea Juniors.

La juniori „E”, Europa Alba Iulia a câștigat competiția, fiind urmată de Unirea Juniors și LPS Sebeș. Golgheterul competiției Vasile David, Europa Alba Iulia.

Plachete acordate „In Memoriam”

AJF Alba a acordat în acest an câteva distincții „In Memoriam”. Așadar au fost oferite distincții pentru Simion Mulea și cel mai recent plecat dintre noi, Dragoș Damian, fostul fotbalist al celor de la Inter Ciugud.

Pentru recunoașterea parteneriatului dintre Consiliul Județean Alba și AJF Alba, au primit plachete președintele CJ Alba, Ion Dumitrel, vicepreședintele CJ Alba, Florin Roman, dar și Sorin Bumb.

 

.

 
 
 

Publicitate

Publicitate