Vineri, în cadrul Adunării Generale a AJF Alba, principala atenție a fost ațintită asupra ligii a IV-a.  15 echipe înscrise până în acest moment așteaptă cu nerăbdare să afle adversarii din tur, dar și totodată progrmaul competițional. 

Perla Jidvei nu s-a mai înscris în Liga a IV-a, astfel că un loc este momentan vacant, dar nu ar fi exclus ca o echipă să revendice poziția abandonată.

18:30: A început Adunarea Generală a AJF Alba, președintele Sorin Corpodean a deschis ședința.

Constatarea întrunirii cvorumului;  La ședința de vineri participă peste 2/3 din membrii afiliați, ceea ce înseamnă că există cvorum, iar adunarea este statutară.

Aprobarea ordinii de zi; Ordinea de zi a Adunării Generale a AJF Alba a fost aprobată.
Alocuțiunea președintelui AJF; Președintele AJF Alba, Sorin Corpodean a ținut un scurt discurs despre repsectul în competiție, dar și despre egalitatea între adversari, indiferent de nivel. Acesta a solicitat respect din partea tuturor participanților la competiție.
Desemnarea a 3 persoane pentru întocmirea procesului verbal al adunării generale;  Deși au ezitat inițial, membrii afiliați. Din Liga a IV-a, a fost desemnat Florin Băd (CS Ocna Mureș), din partea Ligii a V-a, va fi reprezentant de Daniel Aldea (Langentahl Valea Lungă), iar de la copii și juniori va fi Taisa de la Europa Alba Iulia.
Sezonul competițional 2013-2014; Liga a IV-a va începe pe 24-25 august; Liga a V-a, va debuta pe 31 august -1 septembrie; Cupa României – faza județeană va avea loc pe 22 septembrie; Campionatele de juniori C și D va porni la drum pe 14 septembrie;
Comisia Județeană de Arbitri a propus majorarea baremurilor financiare pentru brigăzile de arbitri:
 
Pentru Liga a IV-a arbitru de centru va primi 130 de lei în loc de 115, în vreme ce arbitrul asistent ar trebui să primească 100 de lei în loc de 85. Observatorul de la Liga a IV-a va primi 90  de lei, suma fiind mărită cu 15 lei.  Al 4 lea arbiru al partidei la Liga a IV-a va încasa 45 în loc de 28 de lei. Menționăm că sumele sunt nete.
La Liga a V-a: Un arbitru va încasa 90 de lei net, arbitru asistent și observatorul vor primi 75 de lei, sumele fiind majorate la fiecare oficial cu 15 lei noi.
Copii și juniori: 
Arbitru 45 de lei net, arbitru asistent 35 de lei, observator 35, baremul actual fiind de 21 de lei.
Tragerea la sorți pentru stabilirea programării jocurilor din Liga a IV-a;
Etapa I

Viitorul Sântimbru- sta

Performanța Alba Iulia – Energia Săsciori

Metalul Aiud – Rapid CFR Teiuș

Industria Galda- Dalia Sport Daia Română

Mureșul Vințu de Jos – Sportul Sebeș

AS Inter Ciugud – Olimpia Aiud

Arena Alba Iulia- FC Cugir

Cuprirom Abrud- CS Ocna Mureș

 Vezi AICI programul complet la Liga a IV-a

În câteva momente se va trece la tragerea la sorți a țintaului pentru noul sezon competițional. După retragerea din Liga a Iv-a, Perla Jidvei nu mai are drept de promovare  3 ani în Liga a IV-a.
nformare asupra acordului de asociere CJ Alba – AJF Alba;
11 echipe au fost afiliate competițiilor AJF Alba.  11 formații au fost dezafiliate de la oice fel de competiții din județul Alba, iar afilierea CS Zlatna a fost suspendată temporar.

 
 
 

Publicitate

Publicitate