După ce au reluat competițiile de seniori, Liga a IV-a și Liga a V-a, organizatorii fotbalului județean încearcă să dezvolte și mai mult ”sportul rege” în Alba. Primul proiect este destinat fetelor, care se vor bucura de o atenție specială din partea AJF Alba.

„Suntem în perioada de promovare a programului de dezvoltare a fotbalului feminin, program aprobat de FIFA și UEFA. Promovăm în nouă județe plus Bucureștiul. Vor fi distribuite afișe și flyere pentru ca fetele care vor să participe să aibă toate datele despre competiție”, a declarat Sorin Corpodean, președinte AJF Alba.

La turneu vor participa județele Arad, Mureș, Cluj, Satu-Mare, București, Brașov, Dâmbovița, Teleorman.

În urma meciurilor dintre selecționatele județene, vor fi selectate cele mai bune sportive pentru a participa la taberele de vară – trei tabere de câte 10 zile.

Vă prezentăm proiectul „Fotbal și feminitate”:

Federaţia Română de Fotbal, printr-un proiect sprijinit de către UEFA, organizează cea mai importantă Competiţie Naţională destinată promovării fotbalului feminin, competiţie care se adresează tuturor celor care iubesc acest sport: eleve, profesori, părinţi şi suporteri. Mecanismul derulării competiţiilor este foarte simplu. În primul rand, trebuie să completezi un formular de înscriere. Acest formular conţine date de identificare şi informaţii care sunt confidenţiale şi nu vor fi publicate. Datele servesc doar pentru a te putea contacta şi pentru a te programa la o întrecere pur fotbalistică. Orice iubitoare a fotbalului feminin se poate înscrie în competiţii, alegând opţiunea corectă.

I ) Dacă nu eşti legitimată la vreun club de fotbal feminin:

Te poţi înscrie la Nivel de bază – competiţii între AJF –uri

Ce presupune acest lucru?

Completează formularul şi poţi participa individual, cu echipa clasei sau cu echipa şcolii, la competiţii organizate în trei etape: Faza locală – Faza pe judeţ – Faza Naţională (competiţii între judeţe)!

Faza locală, în funcţie de numărul de sportive înscrise reprezintă un prim pas în alegerea ta. Astfel, se organizează competiţii la nivel de oraş sau cartier, iar cele mai bune eleve merg mai departe în Faza pe judeţ. Scopul acestei etape este de a alege o câştigătoare şi de a forma o selecţionată care va reprezenta judeţul tău într-o competiţie la Nivelul Fazei Naţionale.

Înscrierile sunt gratuite, iar participarea la toate fazele este de asemenea gratuită. Tu trebuie doar să participi cu talentul şi dorinţa de a practica fotbalul feminin!

Toate competiţiile se desfăşoară pe teren redus (teren sintetic) şi se vor juca în sistemul 5 + 1 (cinci jucătoare şi un portar). Se oferă premii atât pentru participante, cât şi pentru profesorii care intră în competiţie, atât cu echipa clasei, cât şi cu echipa şcolii. Judeţele în care te poţi înscrie în anul 2013 sunt următoarele:

Alba, Arad, Braşov, Cluj, Dâmboviţa, Maramureş, Mureş, Teleorman, Satu Mare şi Municipiul Bucureşti.

·         Înscrie-te individual

·         Înscrie-te cu echipa clasei

·         Înscrie-te cu echipa şcolii

II) Dacă eşti legitimată la un club de fotbal feminin sau practici deja fotbalul feminin într-un cadru organizat (la şcoală, club sportiv sau altă structură sportivă)

În acest caz, poţi participa într-o Competiţie Naţională la un nivel mai avansat, înscriindu-te la Nivel I – competiţii între şcoli de fotbal. Competitia se adresează doar junioarelor care împlinesc cel mult vârsta de 14 ani în anul 2013.

Cum se procedează?

Antrenorul din cadrul structurii sportive din care faci parte trebuie să completeze formularul de înscriere, cu precizarea că toate partidele de fotbal se dispută pe teren redus (teren sintetic), în sistemul 5 + 1! (cinci jucătoare şi un portar). În funcţie de numărul de echipe înscrise, se organizează două sau trei turnee zonale, iar cele mai bune 8 echipe participă la un turneu final în urma căruia se desemnează Campioana Naţională.

Te poţi înscrie la această competiţie indiferent de judeţul din care faci parte. Înscrierile se fac pe site-ul fotbalfeminin.ro.

 

 
 
 

Publicitate

Publicitate