Etapa a doua a adus mai mult spectacol în Liga I.  Jucătorii din județul Alba care evoluează în prima ligă au reușit să fie atât îngeri, cât și demoni pentru formațiile la care evoluează. 

Aiudeanul Szabolcs Szekely, a marcat două goluri contra celor de la CFR Cluj Napoca, într-o partidă încheiată cu scorul 2-2. Fostul atacant al Unirii Alba Iulia a fost un adevărat înger pentru echipa lui Vali Velcea. Albaiulianul din tabăra  CFR-ului, Mihai Mincă nu a fost reținut în lot pentru acest joc.

Ex-uniriștii Răzvan Dâlbea și Florin Ilie au fost și ei titulari la Corona Brașov în eșecul contra celor de la Ceahlăul Piatra Neamț. Primul a primit nota „5” din partea GSP.RO, în vreme ce al doilea a fost notat cu „4” de către același cotidian.

În partida de pe OZN Arena,  Petrolul Ploiești și Pandurii Târgu Jiu au remizat 1-1.  Gicu Grozav a avut o evoluție bună, acesta a avut o bară în prima repriză, iar în minutul 90, Gicu Grozav a încercat să execute un penalty în stil de mare jucător, dar portarul David Lazar a avut  suficient timp să prindă „scărița” lui Grozav.

De partea cealaltă albaiulianul din tabăra echipei gorjene, Călin Cristea a intrat pe teren în minutul 90 și a prins doar prelungirile.

În jocul dintre FC Brașov – Săgeata Năvodari, Daniel Tătar a fost titular pentru gazde și a jucat 68 de minute pentru „stegari”.

 

 
 
 

Publicitate

Publicitate