Volei Alba-BlajVolei Alba-Blaj a părăsit Cupa României după ce a pierdut „dubla” cu Dinamo București, cu scorurile de 3-1, la Blaj și miercuri la București, cu 3-0 (pe seturi, 25-14, 25-20, 25-11). 

Formația blăjeană a abordat partida de la București cu echipa secundă, Gajic menajându-și astfel jucătoarele de bază și evitând în acest mod oboseala și eventualele accidentări.

„Calificarea s-a pierdut la Blaj, nu mai avea rost să forțăm la București pentru că noi trebuie să ne concentrăm la play-off și să intrăm în primele patru echipe ale României”, a declarat Sergiu Ștefănescu, președintele Volei Alba Blaj.

Sâmbătă, pe 8 martie, la Blaj, în sala „Timotei Cipariu” va avea loc prima partidă din play-off, cu CSM București, partidă în care formația noastră este obligată la victorie.

 
 
 

Publicitate

Publicitate