DSC_0788În această după-masă, în Sala de Sport a Universității ”1 Decembrie 1918”, CSU Alba Iulia își face debutul în Liga Europei Centrale (CEWL) 2014/2015, competiție pe care a câștigat-o în sezonul precedent, împotriva echipei din Cehia, Kara Trutnov.

Partida se anunță una de bună calitate, având în vedere că se întâlnesc două formații bune din România și Cehia. Astfel, CSU a încheiat sezonul precedent pe plan intern pe poziția a treia, cucerind medalia de bronz, înregistrând astfel cea mai importantă clasare în campionat din istorie. De cealaltă parte, formația din Trutnov a avut un sezon regulat bun, însă a pierdut în primul tur al playoff-ului în fața finalistei IMOS Brno. În pauza competițională de vară trupa din Cehia s-a întârit însă și și-a anunțat intenția de câștigare a Ligii Europei Centrale. Trupa lui Popov și Lăncrănjan are însă avantajul propriului teren și ambiția de a porni cu dreptul în competiția în care își apără trofeul, lucruri care o dau drept favorită în meci.

În ceea ce privește prestațiile din acest an din competițiile interne, în acest debut de sezon CSU Alba Iulia are 6 victorii și două înfrângeri, venite în derby-urile cu campioana CSM Târgoviște, pe teren propriu, respectiv CSBT Alexandria, în deplasare. Tot două înfrângeri au și oaspetele din Cehia, însă din doar trei etape, ceea ce le duce la o linie de clasament nefavorabilă. Astfel, în acest moment, cu o victorie și două partide pierdute, Kara Trutnov se află în coada clasamentului din Liga feminină cehă, reușind să treacă de o altă participantă din acest sezon al CEWL, SBS Ostrava, însă pierzănd confruntările cu adversarele din grupa Ligii Europei Centrale, CEZ Nymburk și cu vicecampioana IMOS Brno.

În ceea ce privește loturile de jucătoare, acestea nu sunt foarte diferite ca și componență, ambele echipe beneficiind de sportive din străinătate, dar și de autohtone atât experimentate, cât și tinere. Astfel, la CSU au sosit nu mai puțin de 8 jucătoare noi în lot, dintre care 5 straniere, respectiv 3 baschetbaliste autohtone, continuitatea rămânând însă pe banca tehnică, formată în continuare din Miroslav Popov, antrenor principal și George Lăncrănjan, antrenor secund, ajutați de directorul sportiv Nicușor Marcu. Din lotul de sezonul trecut se mai regăsesc și jucătoarele Larisa Toma, Alexandra Uiuiu, Mihaela Gherman și Andreea Beldian. De cealaltă parte, Kara Trutnov beneficiază de trei straniere, toate sportive de peste ocean: Deja Mann, Samantha Ostarello și Amber Dvorak. Restul lotului antrenat de slovacul Josef Resetar este format din sportive din Cehia, majoritatea tinere.

 

 
 
 

Publicitate

Publicitate