Meciul dintre Dalia Sport Daia Română şi Inter Ciugud a tras cortina peste etapa cu numărul XIII. Echipa antrenată de Paul Ciucă a învins nou-promovata Inter Ciugud cu scorul de 2-0.  

Rezultatele etapei a XII-a din Liga a IV-a:

Olimpia Aiud – Arena Alba Iulia, 2-1 (Vlad 13, Ponoran 79/ Brânză 75)

Echipa lui Ovidiu Barna nu a reușit să-și revină după înfrângerea drastică suferită etapa trecută, în dauna celor de la Performanța Ighiu (1-5), pierzând și în această etapă la Aiud, împotriva Olimpiei. Aiudenii acumulează astfel 20 de puncte, fiind în acest moment pe poziția a șasea, în timp ce Arena Alba Iulia se află pe poziția a 10-a, cu 17 puncte.

CS Ocna Mureș – FC Cugir, 2-0 (Odvos 29, Chesoroiu 81)

Ocnamureșenii au învins surprinzător pe FC Cugir, reușind pentru moment să se distanțeze la patru puncte de „zona minată” a clasamentului. După această etapă, CS Ocna Mureș a acumulat 15 puncte, fiind pe locul 11, în timp ce FC Cugir ocupă poziția a opta, cu 17 puncte.

CSO Cugir – Arieșul Apuseni Baia de Arieș, 7-0 (G. Goronea 7, 48, 59, Mihu 22, Șuteu 23, Iovănescu 42, Isac 69)

Liderul CSO Cugir a învins clar „lanterna roșie”, reușind 7 goluri în 70 de minute. Scorul putea fi mult mai mare, dacă goalkeeperul oaspeților nu ar fi avut câteva intervenții bune în fața cugirenilor. CSO Cugir încoronat astfel liderul turului cu două etape înaintea încheierii, având un golaveraj impresionant (34 de goluri marcate și 8 primite), În clasament lucrurile stau la fel: CSO Cugir, lider la șase puncte distanță. în timp ce Arieșul Apuseni rămâne în continuare codașa clasamentului.

Corespondent: Sorin Giurca

Sportul Sebeș – Cuprirom Abrud, 0-1 (Pleșa 72)

Cuprirom Abrud a învins Sportul Sebeș în derby-ul etapei a XIII-a. Reușita lui Pleșa îi menține astfel pe moți aproape de liderul CSO Cugir. După această etapă, oaspeții au adunat 26 de puncte, fiind pe locul doi în Liga a IV-a, în timp ce Sportul Sebeș se află pe poziția a 5-a, cu 20 de puncte.

Performanţa Alba Iulia – Metalul Aiud, 1-0 (Muntean 87 , autogol)

Se pare că gazdele şi-au revenit din pasa proastă în care se aflau la începutul campionatului, iar etapa a 13-a le-a adus şi prima clasare pe podium în acest campionat. Albaiulienii se află pe poziţia a treia a clasamentului cu 23 de puncte, în timp ce Metalul Aiud ocupă locul 14, cu doar 3 puncte în acest sezon.

Viitorul Sîntimbru – Energia Săsciori, 3-2 (Dumbra 9 penalty, Mărginean 81, Rasa 85 autogol/ Faur 76, Bodea 87 penalty)

Viitorul Sîntimbru a reuşit o victorie importantă după într-un meci disputat cu una dintre nou-promovatele campionatului. Echipa lui Sorin Mărginean s-a impus la limită într-o partidă care a avut patru reuşite în ultimele 15 minute. Cu această victorie, gazdele urcă până pe poziţia a şasea cu 20 de puncte, în timp ce formaţia din Săsciori ocupă locul 12 în clasament, cu doar 11 puncte.

Dalia Sport Daia Română – Inter Ciugud, 2-0 (Bişboacă 10, Lenghel 80)

Formaţia antrenată de Paul Ciucă a izbutit un nou succes în Liga a IV-a. Dalia Sport a învins Inter Ciugud cu scorul de 2-0 şi a urcat în clasament până pe poziţia a patra, având 22 de puncte. De partea cealaltă, ciugudenii se află pe locul 13, cu doar 9 puncte adunate în 12 partide.

 

 
 
 

Publicitate

Publicitate