meci baschetVictorie lejeră și calificare în turneul final al Cupei României pentru CSU Alba Iulia. Echipa universitară a învins miercuri seară, scor 93-65 (26-19, 28-16, 16-13, 23-17), pe propriul teren, pe CSM Satu Mare, într-o partidă care a contat pentru manșa retur a sferturilor de finală ale Cupei României la baschet feminin.

Cu această nouă victorie și cu scorul general de 180-145, trupa lui Popov trece mai departe în competiție alături de ICIM Arad, CSBT Alexandria și Sepsi Sf. Gheorghe și așteaptă să afle unde va avea loc Final Four-ul din acest sezon.

Meciul din această seară a debutat destul de greu pentru universitare, care probabil au intrat în teren relaxate, datorită faptului că aveau avantajul victoriei din deplasare din tur, însă acestea au condus aproape în permanență pe tabelă, iar la finalul primului sfert aveau un avans de 7 puncte. Cea de-a două pătrime a fost mai bună, iar diferența a început să crească, astfel încât la pauza mare tabela arăta 54-35 pentru gazde. La revenirea de la cabine, antrenorul sârb de la CSU a decis să folosească și unele formule mai inedite de joc, iar partea a treia a fost mai echilibrată, încheiată însă tot în favoarea formației din Alba Iulia, 16-13. Până la final jocul a fost unul calm, soarta disputei fiind deja decisă, iar trupa universitară a câștigat și ultimul sfert și implicit partida cu un scor categoric, 93-65.

A fost cea de-a treia victorie din sezon pentru sportivele din Alba Iulia în fața CSM-ului din Satu Mare, după succesul din campionat, respectiv manșa tur a sfertului din Cupă, ambele jucate în deplasare.

Echipa condusă de pe bancă de Miroslav Popov și George Lăncrănjan a atins o performanță remarcabilă, fiind la cea de-a 11-a dispută consecutivă câștigată (6 în campionat, 3 în Liga Europei Centrale și 2 în Cupa României).

„Este importantă calificarea în Final Four pentru club, pentru Alba Iulia. Fetele au arătat astăzi seriozitate și dorință de a juca, chiar dacă am avut mici erori, dar am avut sferturile 2 și 3 bune, în condițiile în care nu am început foarte bine. Sunt mulțumit de cum s-a jucat, cum s-a luptat în teren, suntem cu toții fericiți că am trecut mai departe și continuăm să ne antrenăm pentru ca jocul să meargă tot mai bine și rezultatele bune să continue”, a declarat Miroslav Popov, antrenorul CSU Alba Iulia.

CSU Alba Iulia: Wumi Agunbiade – 22 de puncte, 8 recuperări și 2 pase decisive, Milica Deura – 18 puncte, 2 recuperări și 4 pase decisive, Jessica Kuster – 15 puncte, 8 recuperări și 5 pase decisive, L’Oreal Price – 12 puncte, 5 recuperări și 4 pase decisive, Marta Fodor – 12 puncte și 3 recuperări, Larisa Toma – 8 puncte, 5 recuperări și 4 pase decisive, Valencia McFarland – 4 puncte, 3 recuperări și 10 pase decisive, Dora Ardelean – 2 puncte, o recuperare și 3 pase decisive și Mihaela Gherman – o recuperare.

Cu această partidă, CSU Alba Iulia își încheie evoluțiile în fața propriilor suporteri din 2014, urmând să mai aibă de disputat două meciuri externe în campionat, în 6 decembrie 2014, cu Phoenix Galați, respectiv, 12 decembrie 2014, cu Olimpia Brașov.

Cele patru echipe câștigătoare în faza sferturilor de finală, CSU Alba Iulia, ICIM Arad, CSBT Alexandria și Sepsi Sf. Gheorghe vor lupta pentru trofeul Cupa României 2014/2015 în turneul Final Four, care se va desfășura în perioada 6-7 martie, într-o locație care va fi cunoscută la începutul anului viitor.

foto: arhivă

 
 
 

Publicitate

Publicitate