IMG_3906​Duminică seară, cu începere de la ora 18:00, în Sala de Sport a Universităţii, în prima partidă din semifinalele Campionatului Naţional de baschet feminin, CSU Alba Iulia întâlneşte pe CSM Târgovişte.

Este, de altfel, chiar o reeditare a semifinalei din sezonul precedent, când cele două combatante s-au luptat pentru un loc în marea finală. Atunci câștigătoare a ieșit trupa din județul Dâmbovița, care a profitat de faptul că a jucat un meci în plus acasă, datorită plasării mai bune în clasamentul sezonului regulat și s-a calificat în ultimul act al campionatului cu scorul de 2-1. În sezonul actual lucrurile stau însă diferit, echipa condusă de Miroslav Popov având avantajului unui meci în plus pe propriul teren și pleacă astfel cu o mică șansă în plus la calificare. În plus, poate conta și ascendentul moral dat de faptul că CSU a câștigat ultimele două confruntări directe cu târgoviștencele, în actualul campionat, dar și ultimele două dispute din Sala de Sport a Universității din Alba Iulia, cea din prezentul sezon, dar și cea din semifinala din cel precedent. Astfel, sportivele universitare trebuie să profite de avantajul propriului teren, unde beneficiază de aportul propriilor fani, dar și de dorința mare de revanșă pentru eliminarea din același act al campionatului în sezonul precedent.

​Pentru a ajunge în semifinale, niciuna din cele două echipe nu a avut mari bătăi de cap, reuşind să-şi termine disputele din primul tur din playoff în două meciuri. Astfel, CSU Alba Iulia şi-a învins cu 2-0 în sferturi adversara, CSM Satu Mare, în urma a două meciuri câştigate fără mari probleme. Dominarea, atât sportivă, cât şi morală, a plecat încă de la prima partidă, cea din Sala Universității, condusă de la un capăt la celălalt de trupa lui Popov, care s-a arătat extrem de motivată şi pregătită din toate punctele de vedere. De altfel, CSU nu a dat nicio şansă adversarelor şi a câştigat toate cele patru sferturi într-un mod categoric, impunându-se în final fără drept de apel la o diferenţă de 26 de puncte, scor 81-55. La fel a decurs şi cea de-a doua partidă, cea din deplasarea de la Satu Mare, când universitarele, total relaxate, dar şi motivate, au confirmat forma bună şi valoarea net superioară şi s-au impus 86-50. De cealaltă parte, CSM Târgovişte a avut şi ea două succese fără istoric, împotriva echipei Olimpia Brașov. Vicecampioana României a câştigat partida de pe propriul teren cu 79-64, iar disputa de sub Tâmpa mai categoric, scor 91-57.

​În acest sezon, înaintea confruntărilor din playoff, cele două echipe s-au întâlnit de două ori, în diputele tur-retur din campionat, ambele câştigate de CSU. În prima dintre ele, desfășurată chiar în debutul sezonului, în etapa a II-a din Liga Națională, în Sala Universității din Alba Iulia, trupa lui Popov s-a impus scor 61-50, în timp ce în manșa retur, din Sala Sporturilor din Târgoviște, universitarele s-au impus din nou, scor 56-46, ambele victorii venind după jocuri controlate aproape în permanență de CSU.

​Declarație Miroslav Popov, antrenor CSU Alba Iulia: Consider că ne așteaptă confruntări dificile cu CSM Târgoviște, este playoff, ambele echipe vor da totul, este ceva diferit față de sezonul regulat, acum poate fi victoria și calificarea mai departe. Tocmai de aceea este important ca noi să profităm de faptul că am terminat pe locul 2 în clasament și avem avantajul de a juca o posibilă a treia partidă, cea decisivă, tot acasă. Practic noi trebuie să ne câștigăm meciurile acasă și suntem în finală. În plus, trebuie să demonstrăm că cele două victorii din sezon nu au fost o întâmplare. Sper să jucăm cu multă concentrare acest prim meci important și să câștigăm pentru a porni cu avantaj, iar presiunea mai mare să fie pe adversarele noastre. Bineînțeles, nu va fi ușor, deoarece Târgoviște este o echipă puternică, va trebui să apărăm bine aruncările lor de la distanță, de asemenea pe Chrissy Givens, una din cele mai bune jucătoare din campionatul românesc.

 
 
 

Publicitate

Publicitate